Monday, December 5, 2011

Laser frate !!!


Nebunia sarbatorilor i-a cuprins (din nou) pe romani. Cu mic cu mare, s-au strans in centrul Bucurestiului de zici ca era o noua revolutie. Ori primarul Oprescu are mai multi simpatizanti decat avea Hagi pe vremea cand isi conducea magistral echipa la Mondialul din '94 ori oamenii astia n-au curent acasa si au venit disperati sa vada "luminitele" chirurgului. Scenariul a fost simplu: domnul primar le spune bucurestenilor aceleasi prostii ca de obicei, ca ii pasa de oras, ca le ureaza sarbatori fericite, bla bla bla, apoi la fel ca in deja celebra reclama, apasa pe buton siiii..laser frate! Bum, s-au aprins "minunatele" luminite, poporul ovationeaza in timp ce isi da coate, doar doar sa prinda un unghi mai bun sa faca o poza bradului de la Universitate. O doamna injura printre dinti aglomeratia in timp ce se afunda in multime, "pilotand" in acelasi timp caruciorul bebelusului mai ceva decat o facea Senna pe vremuri cu bolidul sau. Dupa cateva miscari pricepute, prinde un loc bun, isi scoate telefonul si pac, imortalizeaza satisfacuta bulevardul intesat cu oameni. Mai mult ca sigur ala mic avea nevoie urgenta de o baie si cum o baie de multime era la indemana..de ce sa rateze momentul si sa nu economiseasca niste apa calda.
Putin mai incolo, doua pitipoance priveau cu gura cascata (probabil defect profesional) luminitele albastre: "Fata cat de marfaaa sunt, sa mor eu! Da fata, chiar ca sunt misto, ma mir ca au facut astia asa ceva pentru noi". Pai n-au facut-o pentru voi tuto, nici pentru bucuresteni. Au facut-o pentru ei! Mai corect spus ar fi ca noi am facut-o pentru ei, ca doar din banii publici s-au pus beculetele astea obositoare. Dar ce conteaza atata timp cat romanii se simt bine. Jandarmii se uita neputiciosi la multimea de daltonisti care trec pe rosu, merg pe sosea ca niste oi dezorientate, cu ochii atintiti la beculete. Doi pusti plini de culoare gafaie de zor in timp ce isi sustin un amic cu piciorul in gips care schiopata mai ceva ca un caine batran. Cine stie, probabil o fi auzit ca i se vindeca mai repede piciorul daca se duce intre cateva mii de curiosi in loc sa stea acasa linistit. Medicina asta alternativa, bat-o vina, a ajuns pe culmi nebanuite se pare.
 Ajuns in parculetul de la Piata Unirii, imi fac cu greu loc printre cateva zeci de infometati care formasera o coada maricica sa-si cumpere un kurtos. Si cum nu era de ajuns, pe langa ei, care de la atata privit sunt condusi de foame sau de pofta cu 3-0 la pauza, se opresc brusc si se pun la coada doi cetateni onorabili dar care se intreaba unul pe altul (si din pacate nu este banc): ce vand astia aici? Nu stiu frate, stai ca vedem acum. Sa mai spuna cineva ca vanzarile sunt la pamant in Romania. Chiar daca nu vrei ceva anume, daca stau si altii la coada, inseamna ca merita nu?
Per total o seara excelenta pentru bucuresteni: luminite, aglomeratie, calcat pe picioare, nervi, injuraturi ca la usa cortului si cozi interminabile. Exact "meniul" ideal de sarbatori. Vorba aia: Si? va place aici? Da, e frumos dar nu prea!

 

No comments:

Post a Comment