Aventurile lui Costel, episodul 3

Cu chiu cu vai, Socrate fu scos din piscină, unde îi plăcea să se bălăcească de mama focului. Profitară de momentul în care Marcel se calmase şi era concentrat doar asupra calului şi se pregătiră de plecare. Ştefan avea pe faţă un zâmbet pervers de satisfacţie. Se bucura de situaţia în care fusese pus fratele său. Nimeni nu ştia că în clipele când fusese singur cu prostovanul de Costel, îi şoptise acestuia că trebuie să elibereze toate animalele, care tânjesc după libertate. Costel nu avea nevoie de instrucţiuni suplimentare şi drept urmare haosul se instalase pe moşia lui Marcel.

- Mariuse, conduci tu, văr-tu e încă în lumea lui.

De parcă asta nu era evident...Abia îl convinseseră pe Costel să se îmbrace, care nu se urcă în maşină fără unul din iepuraşi. Acum stătea relaxat pe bancheta din spate şi vorbea cu iepuraşul care părea un bulgăre de zăpadă în mâna lui uriaşă

- O să te duc să vizitezi tăte locurili din lume iepuraşuleeee, spunea el cu o voce caldă, în timp ce mângâia neîncetat animalul. Acum eşti liber şi eu o să fiu prietenul tău.

Cei doi nu-l băgară în seamă. Ajunseră acasă la Ştefan şi acesta îi spuse pe un ton serios lui Marius:

- Nu te apuci să vorbeşti cu el despre ce s-a întâmplat, oricum sunt sigur că prea multe întrebări nu o să pună. Mâine îţi iei şi tu şi el liber, vă odihniţi, faceţi ce vreţi. 

- Ok, am înţeles, spuse Marius sec. Nu îi plăcuse situaţia în care fusese pus. Ştia că Ştefan se folosea de oameni să obţină ce vrea dar nu îl credea în stare să se folosească în asemenea hal de un tip mai puţin înzestrat de natură cum era Costel. Încercă să dea totul uitării. Până acasă Costel îi spuse de vreo trei ori că-l iubeşte şi că este vărul lui preferat. Ba chiar îl asigura că şi Bubu (cum îşi botezase iepurele furat) îl iubeşte.

     Trecură vreo două luni de când se mutase în Bucureşti, timp în care Costel se acomodase la firmă de parcă lucra de o viaţă. Se obişnuise treptat şi cu traficul din capitală şi învăţase majoritatea locurilor unde avea Ştefan nevoie să meargă. Era şoferul ideal: nu punea întrebări despre locurile unde îl ducea, despre oamenii cu care se întâlnea şi mai ales nu era genul care să-l pupe în cur. Şi tocmai acest lucru îi plăcea lui Ştefan la el. Tot timpul se simţea extrem de binedispus în preajma lui Costel. Dar într-o zi îl chemă pe el şi pe vărul său în birou. Le vorbi pe un ton aspru din prima clipă, se vedea că ceva îl macină şi nu este în apele lui.

- Mariuse tu ştii deja că avem de încheiat o afacere foarte, foarte importantă cu japonezii ăia. Defapt e cea mai importantă afacere a noastră şi nu vreau să mă gândesc că o putem pierde. Gândeşte-te că dacă reuşim să intermediem afacerea asta şi să le vindem tot complexul din Voluntari toată lumea din departament primeşte o primă grasă! Am mai făcut afaceri cu ei, dar problema e că niponii ăstia nenorociţi de data asta nu semnează până nu îşi aruncă un ochi pe acte nu ştiu ce englez pe care l-au angajat ei, Tony Scott Lew îl cheamă..Am întins antenele peste tot dar n-am putut în niciun chip să aflu ceva despre el, cine este, cu cine a mai lucrat. Să-l ia dracu, zici că acum a picat din lună. Diseara la şapte aterizează. Costele, te duci la aeroport să-l iei şi după ce se cazează, plimbă-l prin centru, pe unde vrea el să meargă. Să se simtă bine, să ne facem plăcuţi că dacă nenorocitului i se pare ceva suspect şi nu semnează niponii, a-ţi belit-o. Nu doar voi, toatăăăă firma, tună el. 

- Da boss, nicio problemă, îl iau, plimbărică, distracţie, somnic şi gata.

- Bă, lăsăm glumele de data asta da? Nu contează cum, tu ai grijă de el ! Hai du-te spală maşina şi pregăteşte-te. Îl bătu încet peste obraz şi apoi se uită din nou la Marius. Mâine vin japonezii ăstia trei. Am înteles că ăl bătrân, Satoshi, nu mai vine, că are nişte probleme de sănătate dar l-a trimis pe dementul ăla de fii-su, Masashi. De aia vine şi englezul, să se asigure că totul este ok. Din câte am înţeles, nici măcar nu se cunosc, dar bătrânul are mare încredere în el. Chiar, îl mai ştii pe Masashi ăsta? Mie îmi dă fiori ! Nu zâmbeşte şi are ochii ăia negri şi reci de zici că e din filmele de groază, futu-i ochii mă-sii. Îşi turnă nervos un pahar de coniac şi îl dădu peste cap. 

Marius nu-l văzuse niciodată atât de nervos pe şeful său. Prostule, poate dacă nu încercai să-i păcăleşti nu te mai stresai atât, îşi spuse el în gând. Ştia de problemele legate de acte şi de autorizaţii dar nu îi pomeni nimic lui Ştefan. Dacă şi eu mi-am dat seama de asta, ce dracu o să facem când vine omul lor să le consulte? O să vedem ce iese...

    La saşe jumate Costel era în aeroport şi ţinea o foaie în mână pe care era scris numele Tony Scott Lew.  Englezul ieşi printre primii şi-l observă lejer pe Costel din cauza staturii sale impunătoare.
- Hello my friend. I'm Scott Lew.
Costel îngăimă şi el un hellooooooooo lung. Ştia doar câteva fraze în engleză pe care le învăţase mai mult de gura lui Ştefan. Luă bagajele lui Scott şi o luă încet în faţă cu mersul lui legănat de parcă era Lurch din familia Addams. Ajunseră la hotelul Raddison unde era cazat Scott şi după ce se înţelese cu el într-o engleză de îl dureau mâinile, Costel se puse pe fotoliu şi dădu drumu la televizor, cât timp îl aştepta pe Scott să facă un duş. Dupa douăzeci de minute englezul ieşi din duş, se îmbrăcă în grabă şi plecară în oraş.
Marius se trezi mai dimineaţă decât o făcea de obicei, ca să aibă timp să se pregătească pentru întâlnirea cu niponii. Fu surprins când la ora opt  îi sună telefonul. Era Costel. Doar nu s-a dus asa devreme la birou, gândi el.
- Aloooooo, vericuleeeeeeeee, mânca-ţi-as talentuuu tau. No, ce făceai?
- Costele ce faci mă, când dracu te-ai trezit? 

- Trezit? Ni mă la el, da cine o dormit? spuse el râzând. Îs la hotel cu englezoiu. Da baiu e că nu se simte prea bine. Adică nu se simte deloc. Mai exact cred că i s-a făcut rău.
- Ce tot îndrugi mă acolo? Eşti băut ?? exclamă el
- No amu..ia-o cum vrei..Îs puţin ameţit dar eu îs bine. Nepotu' în schimb nu prea. E leşinat în cadă. Ar fi bine să dai o fugă până aici. Şi...
Conversaţia fu întreruptă de râsul zgomotos a lui Costel. Ni mă ce mama de bătaie îi dă Jerry lui Tom.
Marius era perplex. În câteva ore trebuiau să fie la birou şi din frânturile lui Costel, află că englezul nu se simţea prea bine. Se îmbrăcă în grabă şi plecă la hotel. Când Costel îi deschise uşa avu mare noroc că nu căzu pe spate. Mirosea a alcool ca un porc odios. Îl conduse direct la baie unde Scott zăcea în cadă, doar în chiloţi. Cada era pe jumătate umplută cu apa şi gheaţă.
- Băăă tu nu esti sănătos?? Cum să îl laşi mă tâmpitule în apa asta aşa rece, că face dracu hipotermie, spuse el panicat. Ajută-mă să-l scot !!
Costel se clătină de câteva ori dar până la urma îl scoaseră pe Scott din apa îngheţată. Apoi se uită cu un aer de superioritate la vărul său.
- Da nu-i bai vericule, am văzut în soldat universal, aşa îşi revenea Van Damme. Stătea la gheaţă şi era ca nou. Da nuş care e problema cu fătălăul ăsta.
Marius nici nu-l mai lua în seamă. Îl acoperi pe englez cu două pături şi începu să-l pleznească peste faţă din ce în ce mai tare. Într-un final acesta deschise ochii. Arăta ca o epavă şi îngăimă câteva vorbe de neînţeles apoi se cufundă din nou într-un somn adânc. Îi mai reveni inima la loc când văzu că e în viaţă.
- Unde l-ai dus Costele ??? Cum a ajuns mă dobitocule în halul ăsta? Nu ştiai că trebuie să fie fresh la ora asta???? Am belit pula, ne omoară Ştefan.
- Tulai mă, da o zâs să se simtă bine. Am fost să bem ceva. Îi al dracu ghiavolu, o vrut ceva tradiţional. Amu să ne facem de râs? Romanian whiskey am zis!!  Maxim ! Am băut amândoi pălincă, am fost la o discotecă, apoi s-o întâlnit cu nişte prieteni, or venit la hotel aici. Eu fusăi cu o fătucă, el cu prietenaşul s-au certat în camera ailaltă.
- Ce prieteni?? Ce fătucă mă? Ăsta a venit pentru prima oara în România, ce dracu de prieteni să aibă într-o discotecă?? Zbieră Marius.
- No dacă aşa e. Eu fusei ocupat cu fătuca dar îi auzeam cum discută, mai aprins e adevărat, probabil se certau pe ceva. Tony îi tot zicea "fac mai es, fac mai es".(Fuck my ass). Amu nu ştiu ce tot zicea el că face, ce o fi maies ăsta nu ştiu , nici nu ştiam că vorbeşte româneşte, dar era muzica tare şi nu înţelegeam prea bine. Ălalalt îi tot zicea "o ia, o ia, teicitbici. (Oh yeah, oh yeah, take it bitch). No să-i fută Stalin că nu înţelesei cine ce vroia să facă, să ia şi cui să-i dea. Nu era prea vorbăreţ tipul, toată seara abia o vorbit cu mine.
- Doamne Costele...se minună Marius...Numai mie mi se putea întâmpla să am de-a face acum cu un poponar aproape intrat in comă de la băutură şi cu un dobitoc cum e Costel. Se aşeză transfigurat pe un fotoliu, cu mâinile în cap. Ce facem Costele acum, cum pizda mă-tiiiiiiiiiii semneză ăsta actele acum Costele? Tu nu vezi că e mai mult mort decât viu? Aşa înţelegi tu să-l faci să se simtă bine? Fir-ai tu al dracu cu poponarul tău cu tot, spuse Marius cu năduf.
- No ce ai vericule ţi s-a împuşcat ventilu' ? Da o semnat demult mă, spuse el confuz.
- Poftim? Cum, ce a semnat? Când? bâgui el.
- Ioi mă băuşi eu şi te-oi îmbătat tu? Se duse la servieta lui Scott de pe masă şi scoase un teanc de hârtii pe care i le arătă lui Marius. Aceste le răsfoia cu gura căscată şi nu îi venea să creadă. Absolut toate actele erau semnate, ştampilate. Scott semnase toate actele necesare încheierii tranzacţiei.
- Da nu înţeleg...cum de a semnat...japonezii...întâlnirea..Avea în mână nişte foi care i-ar fi adus lui Ştefan o grămadă de bani şi lui o primă uriaşă. Nu putea să înţeleagă cum de semnase englezul fără să aştepte întâlnirea cu cei pe care îi reprezenta. Şi mai ales cum de nu observă greşelile care i-ar fi păgubit pe clienţii lui.
- Nu ştiu, când am ajuns aici o scăpat serviata pe jos, s-or împrăştiat foile pesti tăt. Şi io i-am zâs cum putui să aibă grijă. No ce crezi, râdea cu blondu ăla cu care era, o scos un stilou şi o semnat pe acolo ceva. La final mi-a zis: Happy man? Şi eu i-am răspuns hai pi a mă-tii mă. O început să râdă, gagica o sărit pe mine şi ei doi s-au dus în cameră să discute.
- Mda, să discute în timp ce i-o băga la ochiul maro..Chiar şi aşa nu avem cum să-l ducem pe ăsta la întâlnire cu japonezii...
- Mariusică, am o idee. Dacă le zic că eu îs englezu? Vin pac pac, le arătăm actele, semnează şi ei repede şi aia e. Că ei şi aşa nu ştie cum arată ăsta. Aducem şi două trei păsărici şi i-am liniştit.
- Cum mă să fi tu, ai înebunit de tot? Crezi că nu se prind?? Ce idei ai Costeleeeee..
- No, io zisei ideea mea..spuse el căscând plictisit. Se întinse cât era de lung şi plescăi zgomotos. No ce facem, mergem să halim ceva că îs rupt.
Îl scutură pe Scott dar puteai tăia lemne pe el, nici cu pompierii nu l-ar fi putut trezi. Un firicel de salivă i se scurgea din colţul gurii în timp ce sforăia ca un motor vechi. Mai contează ce o să iasă? Oricum o să ne dea afara aşa că nu e nicio diferenţă..
- Bine mă, nici nu-l mai sun pe Ştefan, îl dau dracu de nesimţit. O să îi zic atunci repede că acum face o criză dacă aude. Fă şi tu un duş să-ţi mai revii şi mergem.
Într-o jumătate de oră erau gata. Costel se îmbrăcă cu hainele lui Scott, luă servieta şi ochelarii acestuia şi plecară la birou. Îi sunase şi Ştefan care nu ştia de ce întârzie atât că imediat trebuie să apară niponii.
Verificară încă o dată starea lui Scott, care dormea adânc şi plecară la birou.
Marius se relaxă total, deja îşi făcea planuri ce o să facă după ce este dat afara în şuturi din firmă. Îi explică   lui Costel mai mult de dragul conversaţiei despre obiceiurile niponilor, să fie politicos, să le arate tot timpul respect, să le mulţumească. Costel era extrem de amuzat şi cât dură drumul numai arigato îi zicea vărului său. Nu după mult ajunseră la firmă. Ştefan îi aştepta nerăbdător chiar la recepţie.
- Hai bă dă-o în morţii mă-sii de treabă, ce a durat atât, nu v-am zis că imediat apar ăştia?? Abia o să am timp sa vorbesc cu domnul Scott Lew...Da unde este? întrebă el confuz.
- Helloooo, îi întinse Costel mâna.
- Ce dracu...bă voi sunteţi retardaţi ? Vă arde de glume? Unde este Scott?? Trebuie să vorbesc urgent cu el până vin ăştia.
- Păi...îl ai în faţă boss, spuse Marius sarcastic. Îi explică apoi pe scurt întreaga poveste, despre halul în care se afla englezul, beat mort şi cu rozeta spartă, despre actele semnate şi planul lui Costel.
Ştefan îi asculta cu gura căscată şi nu îi venea să creadă ce aude. Se repezii dintr-o dată cu mâinile în gâtul lui Costel, pe care îl înjura ca la uşa cortului.
- Lasă-l, se băgă Marius să-i despartă. Ştiu de greşeala din acta şi de faptul că încercai să le dai ţeapă. E minune că actele alea sunt semnate, indiferent de situaţie !! Dacă ţine vrăjeala lui Costel, mai avem nevoie doar de o semnătură de la Masashi şi gata.
Ştefan îi dădu drumu lui Costel şi aproape se prăbuşi pe canapeaua din hol. Îl privi în ochi pe Marius şi îi spuse:
- Am probleme mari băiete, m-am băgat într-un căcat mai mare decât mine, am luat din banii firmei, am probleme şi cu nişte italieni...Dacă nu le dau nişte bani în trei săptămâni, pierd mai mult decât firma. Mă curăţă băieţii una doua. E groasă treaba Mariuse, era singura soluţie...Privea în gol, ca un om resemnat care se pregătea de execuţie.
- Vedem noi ce iese..Dar dacă printr-o minune iese şmecheria, mă faci director adjunct, că şi aşa mă munceşti ca pe hoţii de cai, aproape că eu ţin firma asta de ceva vreme.
Durul Ştefan era acum ca un miel la tăiere. Privirea fermă îi dispăruse şi parcă îmbatrânise într-o clipă cu zece ani.
- Dacă iese îţi dau absolut tot ce vrei. Discutară maxim cinci minute până când văzură maşina neagră care parcă în faţa firmei. Marius îi dădu un cot lui Costel care aţipise lângă ei iar uriasul sări în picioare.
Ştefan avea dreptate să fie înspăimântat de cum arata Masashi. Destul de înalt pentru un asiatic, Masashi avea o privire rece care pur si simplu te sfrederea. Faţa lui osoasă era ciupită de vărsat şi nu îi tresărea niciun muşchi. Avea un nas acvilin şi o gură cu nişte buze foarte subţiri. Împreună cu cei doi conaţionali ajunse în faţa celor trei. Ştefan şi Maris făcură o plecăciune mai adâncă: konnichi wa, Masashi san. Japonezul le răspunse cu o înclinare scurtă a capului. Se întoarse apoi către Costel, care avea capul aplecat dar îl mişca de colo colo, şoptindu-i lui Marius: Ce căutăm vericule, ai scăpat ceva pe jos? spuse el buimac.
Când ridică capul, îl văzu pe japonez în faţa sa. Ochii îi fugiră în spatele celor trei, la tânăra recepţioneră care avea şi ea capul plecat în semn de respect pentru importanţii oaspeţi. Sau mai bine zis la sânii ei mari.
Plecă din nou rapid capul, aproape să-l lovească în gură pe Masashi şi se prezentă încurcat, cu ochii tot la blonda de la recepţie.
- Hello, mi-s Titi Scatiu, spuse el pe nerăsuflate. Observă cu coada ochiului oroarea de pe faţa lui Marius şi se corectă. My name, Tony Scott Lew. Cei trei japonezi întoarseră capul în direcţia unde se uita Costel şi o observară şi ei pe superba blondă.
- Oooooo, Miss Titty, hai !!! Exclamară ei râzând cu ochii la recepţioneră.
- Watashi no namae  Masashi desu (Mă numesc Masashi), spuse şeful lor.
- Masaj? yes, yes, no problem, exclamă el. Îţi găsesc o ţăţoasă ca aia, nu-i bai. No amu, hai să let's go, for halimos, spuse Costel şi aproape că îi luă pe sus pe cei trei.
Se vedea confuzia din ochii niponilor, dar îl urmară pe Costel şi cei doi colegi ai lui. Sala de protocol în care îi aduseră pe oaspeţi era superb aranjată cu motive tradiţionale japoneze.
- Sake? întrebă Costel. Le turnă într-un mod grosolan în recipientele speciale. Hai noroc şi dădu peste cap ceşcuţa.
- Ganbate kudasai (noroc), răspunseră ei. Nu apucară să golească ceşcuţele că le fură imediat umplute de Costel. În câteva minute baură 4-5 de căciulă. Îl bombardau pe Costel cu întrebări şi deveneau din ce în ce mai irascibili.
- Nu o să ţină vrăjeala, îi zise Ştefan lui Marius. Amandoi stăteau ca nişte statui şi zâmbeau sistematic ca doi roboţei defecţi.. Exact când Masashi se ridică şi bătu cu pumnul în masă, Costel dădu drumu la sistemul audio. Îl impinse pur şi simplu pe japonez înapoi pe scaun şi fluieră ca pe stadion. Trei femei superbe îşi făcura apariţia în încăpere, îmbrăcate în nişte lenjerii sexy.
- Astea  de unde dracu au mai apărut? se minună Ştefan.
- Pe mine mă întrebi? Întreabă-l pe Titi Scatiu sau ce morţii mă-sii de nume şi-a mai pus.
Costel trase jaluzelele, mai bău o ceşcuţă de sake şi în curând, ţinând cont de cât băuse şi seara, era din nou beat.
- Kirei dane (eşti atât de frumoasă) îi spuse unul din ei brunetei care dansa lasciv pe lângă el. Cei doi prieteni ai lui Masashi erau absorbiţi de frumuseţea stripteuzelor, în schimb Masashi era la fel de încruntat.
- Muri desu ! Bukkorosu Tony!! ( este imposibil !, te omor Tony).
- Costel îl privea chiorâş în timp ce îi mai turnă nişte sake. Îţi moare des şi te mai şi bucuri? Amu eu ce să-ţi fac frăţică, da tare ciudat mai esti, spuse el râzând. Lasă că te rezolvă gagica imediat. Masaj? hai? Irinooo ia vino şi arată-i la ăsta ce ştii, poate se suceşte.
Masashi primi un lapdance de toată frumuseţea. Ceilalţi doi erau deja cu ochii cât cepele. Nu după mult şi Masashi începu să mormăie şi începu să o mângâie pe frumoasa dansatoare.
Costel scoase hârtiile din servietă şi i le vârâ sub nas lui Masashi. Sign, apoi hotel, gagici, bum bum, bucii, bucii, arăta el spre fete făcând semne obscene. Toţi trei japonezii începură să râdă, Masashi se uită preţ de câteva clipe în ochii lui Costel, care la rândul lui îl privea impasibil, şi semnă. Costel se aplecă şi de data aceasta îl salută ceremonios, apoi bătu din palme şi fetele începură să se îmbrace. Japonezii îi salutară în grabă pe Marius şi Ştefan care se uitau ca hipnotizaţi la toată scena. Masashi se întoarse pentru ultima oară la Costel şi înainte de a-şi lua servieta se înclină şi îi spuse lui Costel: totemo tomosikatta desu, Tony san!(m-am distrat bine Tony).
- Arigato Masaj san, îi răspunse şi Costel. Îi conduse pe cei trei oaspeţi la maşină apoi se întoarse extrem de binedispus în sala de protocol, unde îi găsi încă în stare de şoc pe cei doi. Îi întinse foile semnate lui Şerban, nerealizând că îi băgase în buzunar şefului său o groază de bani şi că mai presus de toate îi salvase viaţa datorită acestei afaceri.
- Boss, eu mi-s rupt de somn, amu ce fac, pot să plec??
Nu primi niciun răspuns de la Ştefan care nu îşi revenise. Marius se ridică încet şi-l bătu pe umăr pe Ştefan.
- Noi plecăm, vezi că mâine s-ar putea să-mi iau liber şi eu şi Costel. În calitate de director adjunct măcar atâta lucru merit şi eu nu? Discutăm mâine şi despre primă. Hai te-am pupat. Apoi ieşi urmat de Costel, care nu uită să ia de pe masă ultima butelcuţă de sake.
Coduci tu vericule? spuse el de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.