Thursday, October 11, 2012

Mami, mami cand o sa fiu mare o sa ma fac alpinist...not !!

Mereu m-am intrebat care este scopul si motivul pentru care unii oameni aleg sa se faca alpinisti sau exploratori polari ! Ce rost are sa te duci sa crapi de frig si sa mai pierzi si cateva degete din cauza degeraturilor? Te antrenezi ca nebunul un an de zile pentru o catarare "istorica" pe cei mai inalti munti din lume. Total gresit, catarare istorica a fost cea a primului om care a facut asta cu varful respectiv. Si asta cu multi ani in urma, cand nu exista tehnologia de acum, echipamentul sofisticat sau alimentatia extraordinara de care au parte toti cei din ziua de azi.
Este exact ca la maraton, unde numai castigatorul ramane in istorie, cei care ies pe locul treizeci de exemplu nu conteaza. Asa ca pentru ce sa te chinui sa faci ceva ce deja a fost facut de altii, care au primit laurii? In ziua de azi sa escaladezi unul dintre cei mai inalti munti nu este usor, dar in niciun caz nu mai este la fel de greu ca pe vremuri (cel putin pentru unii care se antreneaza speciale pentru asa ceva). Dar intrebarea care ma macina este DE CE ar vrea cineva sa se "lupte" cu muntele? Ce sa demonstreze?
- M-am luptat cu muntele si in cele din urma am castigat, declara un alpinist, dupa ce ajunsese inapoi la baza. Pai ce lupta ai castigat prietene? Vorba lui Bruce Lee: "Boards don't hit back". Te-ai ales cu fata rosie din cauza gerului, ti-au degerat cateva degete si o sa ramai pe viata un handicapat dar tot tu ai castigat? Pai muntele este intact si o sa fie acolo si peste zeci de mii de ani. Asa ca ai pierdut: cateva degete si daca esti foarte ghinionist te alegi si cu vreo pneumonie sau poate ceva mai grav. In plus, marile "vedete" sunt ajutate de vreun serpas nepalez care nu apare timp de o saptamana la toate televiziunile. Pentru unii din ei care fac asta de cand erau adolescenti, sa urce pe Everest este ca si cand ne ducem noi intr-o zi frumoasa de vara si urcam pana la Babele, imbracati in pantaloni scurti si cu adidasi usori in picioare.

Singurii care merita cu adevarat respectati pentru asa ceva sunt Roald Amundsen si Robert Scott care au dus o adevarata lupta pentru cucerirea Polului Sud. Astia doi s-au intrecut, asta inseamna competitie ! Iar norvegianul a fost invingator, fiind de altfel si primul om care a atins Polul Sud la 14 decembrie 1911. Deci acum 100 de ani !! Cum poti sa te mai numesti tu explorator si mare temerar ca ajungi in 2012 la Polul Sud, cand astazi poti sa ajungi acolo si ca un simplu turist, cu avionul ?

Pe bune, oamenii care simt nevoia asta bolnava de adrenalina, nu mai bine se apuca sa doboare recordul mondial la facut flotari, sa castige vreun concurs de Ironman sau alte chestii care nu iti pun viata in pericol intr-o masura atat de mare? Ca sa nu mai vorbim de costurile incredibile ale unei expeditii de genul asta. Sa platesti ca sa-ti pui singur in primejdie viata.  Asta da "smecherie". 


1 comment:

  1. Ce faci cand "nebunia" asta devine pasiune, iar un peisaj aduce atata energie, incat durerea muschilor nu mai are valoare?

    ReplyDelete