As vrea sa va spun o poveste, vazuta prin ochii omului caruia ii pasa doar de el si de cei apropiati si care nu dadea doi bani pe cei din jurul sau. Omul pesimist, arogant si care se credea superior celorlalti. Da, nu prea imi plac oamenii pe care ii intalnesc zi de zi. Ii consider in marea lor majoritate, niste mediocrii. Niste fire de nisip carora nu li s-ar simti lipsa de pe o plaja. Nu ma intereseaza daca azi sunt si maine dispar de pe planeta asta. Suna crud, suna nedrept, dar este purul adevar. "I'm a sucker for animals", consider ca asta e singurul meu "defect". Macar necuvantatoarele nu au cum sa te dezamageasca voit, nu se pot apara singure si au doar o singura natura: animalica si atat. Ele nu sunt cu 'enspe mii de fete ca oemnii..Dar cat de mult m-am inselat si tare mult ma bucur ca am facut-o.
In viata, daca as fi la un concurs cu raspunsuri rapide si m-ar intreba cineva care e cea mai mare frica a mea, as raspunde fara ezitare: batranetea. Pentru ca odata cu ea vine de cele mai multe ori singuratatea, incapacitatea fizica si de multe ori si cea psihica, plictiseala si autocompatimirea.
Nu cu mult timp in urma am cunoscut un "tinerel" de 94 de ani. Eu nici cu "reparatii" nu cred ca pot sa ajung macar la 80 de ani, tinand cont de ce mancam in ziua de azi si ce mod de viata avem iar domnul asta are 94 de ani..pe hartie, ca practic are sufletul mai tanar decat unul de 40. Nu eram un mare fan al oamenilor batrani pana acum. Aproape toti sunt ursuzi, nu mai au pic de rabdare si de foarte multe ori cred ca absolut totul li se cuvine. Nu si "tinerelul". Cand l-am cunoscut prima oara i-am remarcat privirea atipica pentru o persoana de aproape 100 de ani. Are o privire vie, agera, curioasa. Acel licar care este un etalon ca "viata" nu s-a stins in el. Am cunoscut oameni mult, mult mai tineri care nu aveau stralucirea asta in ochi. Oameni care isi urau viata desi aveau infinit mai multe decat acest batranel. De multe ori pana si eu ma uitam in oglinda si ma priveau inapoi niste ochi obositi si goi. In diferite ocazii l-am intalnit pe tinerel (nu ii dau nume, pentru ca el poate sa fie oricine) razand, facand glume si bucurandu-se de viata. Nu are pe nimeni, este singur ca o floare de colt in bataia vantului. Dar nu se indoaie si merge mai departe cu o seninatate de speriat. odata cand m-am oferit sa-l ajut sa coboare niste trepte, mi-a spus ferm:
- Daca tu ma ajuti acum, ce o sa fac cand nu are cine sa ma ajute? O sa stau asa sa astept pana vine cineva sa ma ajute? Nu am timp sa astept. Lasa-ma sa incerc singur, cu ocazia asta mai fac si miscare si nu ma invat puturos.
Exact astea au fost vorbele lui, fara nicio exagerare. Il vedeam cum se chinuie sa coboare, cu mana tremuranda pe balustrada si cu bastonul care parca nu-l mai asculta. Si bineinteles, a reusit fara ajutor, asa cum sunt convins ca o sa reuseasca mult timp de acum incolo.
Pe omul asta nu l-am auzit vreodata sa se planga de pastile si de pretul lor din simplul motiv ca nu le foloseste. El inca mai bea bere la 2L, inca se mai uita la televizor fara ochelari (la 94 de ani!!), desi "nu mai vad scrisul foarte clar de la distanta mare" (si imi arata o distanta la care eu oricum nu vedeam clar fara ochelari..la 31 de ani! ).
Il invidiez pe omul asta pentru vointa de care da dovada. Pentru modul in care priveste viata, pentru ca nu-si lasa mintea invinsa de corp. Asta e adevaratul chin al batranetii: sa ai un suflet inca tanar inchis intr-un corp care nu te mai asculta.
Intr-o zi mi-a aratat din senin niste mere pe care le avea in sacosa. A scos unu, se uita la el aproape cu adoratie, si mi-a spus o mica poveste. "Cand eram tanar, in armata, am avut un accident. A cazut pe mine o masina mare si m-au scos de acolo indoit de la jumatate, uite asa (si imi arata palmele lipite). M-au dus undeva la recuperare unde am stat multe luni. Si imi dadeau ciorba de varza. Aproape zilnic, ciorba de varza, care nu imi placea. Am ajuns sa urasc varza de atunci. (In tot acest timp freca aproape cu drag un mar in mana, de parca era un glob magic de cristal). Dar intr-o zi, cand m-au mutat undeva afara la soare, chiar langa usa aia am vazut un mar cum nu am mai vazut vreodata. Un mar cu niste crengi pline ochi, uite asa, unul lang altul stateau merele! Si erau atat de incarcate crengile alea, ca nu trebuia decat sa intind mana si imi luam cate un mar. Alea au fost cele mai bune mere pe care le-am mancat vreodata si mi-au tinut de foame cat am stat acolo. De atunci rar trece o zi in care sa nu mananc cel putin 2-3 mere" (si asta se intampla acum vreo 70 de ani.)Il priveam fascinat pe "tinerel" cum era la randul sau fascinat de un fruct aproape banal. Omul pur si simplu cinstea acest fruct, pentru el era insasi parte din fiinta lui !
Multi o sa spuna ca batranelul a luat-o pe aratura. Ca de vina e varsta pentru nostalgia lui. Dar eu vreau sa subliniez ca in viata sunt lucruri atat de mici si de insignifiante, dar care ne pot face sa ne simtit atat de mari ! Ca e vorba de un mar, de un zambet cald, de mieunatul unei pisici sau de mancatul unei prajituri, discutia cu un batran sau intalnirea cu niste amici vechi, nici nu mai conteaza. Ce conteaza e ca trebuie sa gasim bucurie in orice facem, oricat de banal pare in ochii altora. Nu o sa atingi Nirvana daca ai cel mai tare telefon, daca ai ultima geanta de la Hermes sau ultimul model de la Mercedes. O sa te simti bine odata ce dobandesti astea, dar o sa fie un fel de raspuns automat la munca pe care ai depus-o sa le obtii, o rasplata care stiai ca pana la urma o sa vina, nu o surpriza ivita din senin. In schimb o raza de soare, o bere rece vara, o inghetata, lucruri pe care si le permite oricine, oricand, ne pot face instantaneu mai fericiri. Toti suntem capabili de asta, dar foarte putini vrem sa admitem. Vrem sa parem perfecti in ochii altora dar de cele mai multe ori atingem imperfectiunea absoluta tocmai in ochii nostri. Partea buna e ca poti sa descoperi asta la orice varsta, chit ca ai 30 sau 94. Important e sa admiti ca esti la randul tau un om banal, care nu are nevoie in viata decat de foarte putine lucruri pentru a fi fericit. Nu o sa ajungi automat un Buddha, la dracu, poate nu o sa aiba niciun efect asupra ta (ca oricum nu sunt un bun motivator) dar macar ai garantia ca ai incercat, chiar si pentru o clipa, sa fi si tu altfel decat esti de obicei !
No comments:
Post a Comment