Facebook-ul la femei

    Facebook-ul este deja un mod de viaţă pentru majoritatea oamenilor. Sunt persoane care nu fac duş zilnic dar nu uită să intre zi de zi pe "măreţul" Facebook să-şi pună o poză trendy, fancy, cool. Unele persoane intră doar pentru jocuri, altele pentru a vedea diferite postări de la unele siteuri la care sunt abonate. Dar există o mare categorie care intră doar pentru că TREBUIE. Nu ai Facebook, înseamnă că nu exişti. Dacă nu ştiu ăia 1000 de prieteni din listă (din care cunoşti în realitate maxim 50 şi te vezi la o cafea cu 4-5, odată la două săptămâni) unde ai fost aseară şi ce ai mâncat, atunci e jale. Te apucă depresia, simţi că viaţa nu mai are rost. Friptura nu mai are acelaşi gust dacă nu postezi o poză înainte să o mănânci. Dar na, fiecare cu piticii lui. Unele poze postate de diverşi oameni din listă sunt de-a dreptul hilare şi îţi înseninează ziua.

Aventurile lui Costel, episodul 4

    După afacerea cu japonezii încheiata în mod miraculos datorită lui Costel, urmă o perioada prosperă la firmă. Ştefan îşi respectă cuvântul şi-l făcu director adjunct pe Marius, care oricum ţinea firma în spate, lucrând de dimineţă până seara, noi contracte din ce în ce mai avantajoase veneau pe banda rulantă şi toată lumea era fericită. Ştefan se schimbase radical, nu părea să-l mai intereseze atât de mult firma şi încerca să-şi trăiasca viaţa din plin. Unii angajaţi erau uimiţi de modul în care erau trataţi la birou de şeful lor iar tensiunea în firmă scăzuse semnificativ. Circulau tot felul de zvonuri ba că Ştefan avea cancer şi era pe moarte şi vroia să fie un om mai bun şi în timpul programului nu doar în afara lui la petreceri, înainte să se ducă la cele sfinte, ba că o luase razna din cauza drogurilor, ba că vroia să se retragă şi să-l lase pe Marius la conducere. Cert e că se bucurau de schimbarea de atitudine a şefului lor mai mult decât se bucuraseră de prima oferită şi veneau de plăcere la birou. Vara era pe sfărşite şi se apropia termenul de trei luni în care Marius promisese să-l cazezese pe Costel. Dar odată cu trecerea timpului se obişnui cu el şi îi spuse că poate rămână pe o perioada nedeterminată. Costel era un om din care afară de vesel, nimic nu îl întrista şi nu-l scotea din lumea lui şi prin stângăciile lui îi însenina de multe ori ziua.

India şi obiceiurile ei ciudate

   

India este a 7a ţară ca mărime din lume şi a doua după numărul de locuitori (1.1 miliarde) după China. La cât  este de mare şi la peste un miliard de locuitori, este de înţeles că au şi o grămadă de tradiţii, care de care mai ciudate pentru restul lumii. Ce mi-a atras atenţia în mod special, este cazul unei fete de 18 ani din localitatea Chikhla, statul Madhya Pradesh. Se pare că fata era chiar frumuşică, ceea ce nu este de mirare ţinând cont de renumele indiencelor. Aşa că ce s-a gândit unchi-su' în vârstă de 53 de ani şi care avea deja doi copii acasă când a văzut ce nepoată bună are? Să o răpească şi să o facă cea de-a doua soţie a sa !! Nu îi ajungea una, vroia două nene ! La noi majoritatea oamenilor fug ca dracul de tămâie când e vorba de căsătorie. În India bărbaţii fug (la propriu !!) să-şi mai ia o nevastă !

Şoc şi groază peste şapte luni. România, trezeşte-te !!!

Nu, nu este vorba despre "iminentul" atac nuclear asupra Statelor Unite, pe care grăsuţul Kim Jong Un îl tot aduce în discuţie. Niciun om serios nu cred ca pune botul la asemenea ameninţări venite din partea răsfăţatului pui de dictator. La ăştia deja e o modă, odată venit la putere trebuie să ameninţi Stalele Unite, să te creadă subnutriţii pe care îi conduci un adevărat zeu. Pentru mine ştirea este banala, o furtună într-un pahar cu apă. Adevărata "bombă" este vestea că, atenţie, SEXY-impresara Ana Maria Prodan vrea să nască peste şapte luni...ÎN DIRECT !! Uitaţi-vă puţin la maimuţa asta opărită !! Ea este numită obsesiv sexy..Ăsta da subiect de groază. Stau şi mă întreb dacă
a decăzut societatea românească în asemenea hal încât scroafa asta odioasă, mahalagioaică şi manelistă a ajuns să fie un subiect de interes naţional pentru români ! Cât să fi de retardat ca om, de plictisit de viaţă şi lipsit de ocupaţie să te intereseze vreun amănunt din viaţa animalei ăsteia? Mai aveam o umbră de speranţă că ţara asta o să-şi revină, dar mi-a murit ca erecţia unui beţivan când am dat peste ştirea asta. Şi am aflat că ana maria prodan (nu o să-i mai scriu numele cu
majuscule, nu pot)

Sexy car wash şi efectul de bumerang

Toată lumea a auzit de spălătoriile de maşini unde în loc de analfabeţii clasici cu ţigara în colţul gurii, maşina îţi este spălată de o gagică sexy, "îmbrăcată" în nişte pantalonaşi exagerat de scurţi şi un tricou pe care oricum o să-l dea jos, ca să poată să-şi folosească ţâţele pe post de bureţi. Deşi clipuri cu asemenea gagici care se unduiesc pe lângă o maşină sport sunt deja un clişeu în filmele erotice şi în fanteziile bărbaţilor, există asemenea spălătorii şi în realitate, iar modelul a fost implementat şi în România acum vreo doi ani, la Constanţa. 

Aventurile lui Costel, episodul 3

Cu chiu cu vai, Socrate fu scos din piscină, unde îi plăcea să se bălăcească de mama focului. Profitară de momentul în care Marcel se calmase şi era concentrat doar asupra calului şi se pregătiră de plecare. Ştefan avea pe faţă un zâmbet pervers de satisfacţie. Se bucura de situaţia în care fusese pus fratele său. Nimeni nu ştia că în clipele când fusese singur cu prostovanul de Costel, îi şoptise acestuia că trebuie să elibereze toate animalele, care tânjesc după libertate. Costel nu avea nevoie de instrucţiuni suplimentare şi drept urmare haosul se instalase pe moşia lui Marcel.

- Mariuse, conduci tu, văr-tu e încă în lumea lui.

De parcă asta nu era evident...Abia îl convinseseră pe Costel să se îmbrace, care nu se urcă în maşină fără unul din iepuraşi. Acum stătea relaxat pe bancheta din spate şi vorbea cu iepuraşul care părea un bulgăre de zăpadă în mâna lui uriaşă

- O să te duc să vizitezi tăte locurili din lume iepuraşuleeee, spunea el cu o voce caldă, în timp ce mângâia neîncetat animalul. Acum eşti liber şi eu o să fiu prietenul tău.

De vorbă cu Moşu' (Dumnezeu)

Numele tipului din imagine este Petrache Lupu (1907-1994). Meseria: cioban. Că ciobanii nu sunt printre cei mai...inteligenţi oameni din lume, asta o ştie oricine. Atunci ce este aşa interesant la acest Petrace Lupu din Maglavit? (sat situat în Oltenia, între Calafat şi Cetate). Păi multă lume îl consideră sfânt ! Se zice (ba chiar majoritatea credincioşilor sunt ferm convinşi) că în 1935 atunci când avea 28 de ani, ciobănaşul ăsta care a fost reformat din armată pentru că era debil mintal şi prezenta o gravă greutate de vorbire, a avut o întâlnire de gradul trei cu...Moşu'. Adică cu Dumnezeu. Lupu îl tutuia, poate şi pentru că nu i s-a arătat doar odată, ci de vreo trei ori(oficial). Deci după atâtea întâniri cred şi eu că poţi să legi o tovărăşie cu Moşu'. Prima oară când s-au întâlnit, Moşul stătea în aer şi la final s-a ridicat pe un norişor pătrat şi alb (cum altfel, doooh) avea o barbă albă şi lungă până la brâu şi în loc de îmbrăcăminte avea un păr alb şi mătăsos care îi acoperea tot corpul, până la călcâie. Mda, Superman avea pelerină, Spiderman un costum şmecher, mulat, Batman costum macho dar Moşu...o ardea în pielea goală şi mirosea a smirnă frate. Bun, lăsăm la o parte preferinţele fiecăruia pentru

Aventurile lui Costel, partea II

- Trebuie să mărturisesc că în viaţa mea nu am mai văzut aşa ceva, oameni buni. Este cea mai neobişnuită aniversare de care am avut parte vreodată. Se uită la Costel care privea în gol ca o bovină rătăcită şi începea să conştientizeze ceea ce făcuse. Pe faţa uriaşului nu se citea răutatea, el chiar crezuze cu adevărat că sunt terorişti. Erau primii arabi pe care îi văzuse în carne şi oase, nu doar în filmele americane de prost gust unde sunt mereu "băieţii răi", ucişi de fiecare dată de eroi pentru a salva America. Unii invitaţi îşi făceau semne discrete şi şuşoteau, alţii încă nu îşi reveniră din şoc. Colegii lui Marius îl tachinau pe acesta care era alb ca varul.

- Bravo mă băiatule, asta da distracţie la grătar. Unde dracu l-ai ţinut ascuns până acum? Comentau ei plini de haz.

Trecură câteva minute şi atmosfera se mai destinse. Costel se calmase şi el, îşi ceru scuze cum ştiu el mai bine şi după câteva minute râdea de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Cofetarii îşi reveniră încet, încet în simţiri. Ştefan şi soţia unui dintre invitaţi, erau aplecaţi şi aveau grijă de cel bătut bine de Costel. Când acesta deschise ochii i se citea groaza în priviri. Încercă să se ridice şi îşi agita mâinile ca un posedat, arătând către ceva din spatele celor doi.

- Stai măi omule întins că încă îţi curge sânge din nas. Stai liniştit. Dar omul gesticula ca un apucat. Când întoarse capul, Ştefan îl văzu în spatele lor pe Costel, care muşca grosolan dintr-un copan de pui.

- Ioi mă drace doar nu te-oi supărat de la atâta lucru ! Amu ce vină am eu că te-am suspiectat de lucruri necurate? 

- Tu român nebun !! Nebun !!! Diavol. Lovit la mine pervers. Pac în spate, pac la nas ! Căzut, lovit, iar căzut iar lovit !! spunea el agitat într-o română stâlcită. Plecat de lângă mine, plecat !!

- Tulai Doamne da bolund eşti ! Mai uşor că îţi explodează o venă. No parcă e prima oară când te baţi cu cineva.

- Lovit la mine urât măi nenorocit, pervers. Alahhhh, ce aş fi făcut eu la tine !!

- Costele, lasă-l să se calmeze, du-te şi stai cu băieţii până atunci, spuse Ştefan abia stăpânindu-şi râsul. Stai liniştit că nu are nimic, rezolv eu cu el şi patronul lui. Într-un fel îi era milă de bietul om dar pe de alta parte felul în care se agita arabul, întâmplarea şi promisiunile lui de răbunare îl amuzau peste măsură. 

Se asigură că cei doi sunt ok şi că nu au de gând să facă vreo plângere. Ştefan era genul de bărbat care putea să cumpere aproape tot ce îşi doreste iar tăcerea cofetarilor fu un mizilic. Îi conduse pe cei doi la poartă şi îşi ceru încă o dată scuze în numele lui Costel şi apoi se întoarse la petrecere. Toată lumea părea să uite repede întâmplarea şi voia bună se restabilise. Cum era şi normal, Costel era în centrul atenţiei. Îl plăcuse pe băiat din prima clipă în care îl văzuse şi deşi nu o arăta in public, lui Ştefan îi plăceau oamenii simpli. Era sătul de linguşelile de la birou, oamenii aveau tendinţa să se facă mici în preajma lui. Era un om de afaceri feroce şi toata viaţa nu făcuse decât să-i conducă pe alţii. Avea un băiat care locuia în Anglia, student la prestigioasa universitate Cambridge. Rod al primei şi ultimei căsătorii, îl vedea destul de rar, ocupat fiind cu studiile. Nu se recăsătorise şi nici nu avea de gând, viaţa de burlac îi plăcea prea mult. Dar Costel nu păru să fie impresionat de bogăţia şi faima lui. În schimb vărul său arăta ca lovit de tren.

- Mariuse ce faci mă, de ziua mea tu stai ca o gâscă plouată? Păi e frumos aşa? Stai liniştit, nu sunt supărat pentru ce s-a întâmplat. E o figură văr'tu ceva de speriat. Cam aiurea ce a făcut dar de ce să mint, m-a distrat teribil deși nu ar fi trebuit. Apropo, cu ce ocazie a venit pe la tine?
- Păi nu am apucat să vorbesc prea multe cu el, am ințeles că își caută ceva de lucru...
- Serios? Îl strigă pe Costel care veni în pas de dans cu un pahar în mână. Se opri brusc în fața lor și începu să fredoneze: yo quiero chuuuuuuuuu, yo quiero chaaaaa, continuând mişcările de dans.
Ajunse lângă Ștefan și îl cuprinse cu mîna de după gât:
- Boss, asta e cea mai paranghelie tareee la care am fost vreodatăăăăă. Vericule  marfă de marfă la Bucureşti.
- Mă bucur că îţi place. Costele, ia zi, ai permis de conducere?
- Da bine că nu ! Normal că am, îs mai șofer ca Schumacher, răspunse el mândru nevoie mare.
- I-auzi...Am înţeles de la Marius că îți cauți de lucru. Nu ai vrea să fi şoferul meu?
Marius tocmai se pregătea să ia o gură de vin când auzise propunerea. Îl scuipă afară, se înecă şi tuşea zgomotos.
- Ioi ţi-e rau mă pruncule? râdea uriaşul. Îi dădu două palme pe spinare de tremura bietul Marius ca o piftie. No domnulie Ștefan amu aşa bini mă simt aicişa că nu pot să te refuz. Dar aş avea o rugăminte dacă tăt vorbim de angajat.
- Da Costele, te ascult.
- Vreau o caşchetă din aia neagră, ca şoferii din filme, spuse el pe nerăsuflate.
Ștefan izbucni în râs, apoi îi întinse mâna lui Costel. Ok, s-a făcut. Începi de luni. Acum hai să ne alăturăm noilor tăi colegi.
Marius era perplex. Nu putea să înţeleagă ce era în capul lui şefului său. Ultimii şoferi veniseră cu recomandări solide, extrem de educaţi si profesionişti 100%. Nu oricine ajungea să lucreze pentru Ştefan Popescu. În schimb vărul său venit din creierul munţilor şi cu inteligenţa unui cimpanzeu fumat primise postul la doar câteva ore după ce ajunsese în Bucureşti şi după ce bătuse doi oameni nevinovaţi. Nu ştia oraşul, oamenii şi nici măcar domeniul de activitate al firmei. Luă hotărârea să nu-şi mai bată capul, faptul era consumat. Oricum trebuia să locuiască alături de Costel cel puţin trei luni cât îi promisese lui maică-sa, apoi avea de gând să scape de el. Restul serii trecu într-un mod plăcut. A doua zi înainte să plece acasă, Ştefan îi dădu lui Costel cheile unui superb Mercedes S Class.
- Luni la ora 8 să fi prezent aici ok? Uite aici nişte bani, te duci cu Marius să-ţi iei un costum frumos.
- Şi caşchetă? Întrebă el entuziasmat.
- Da, fir-ar a dracu de caşchetă, o să-ţi fac rost şi de aia mai târziu.
Înainte ca cei doi să plece, Stefan îi spuse în treacăt lui Marius: o să vezi în timp utilitatea lui Costel în firmă, am eu motivele mele. Apoi îi făcu complice cu ochiul.

După ce plecară, Marius îl puse la curent pe Costel cu tot ce ţinea de firmă, de angajaţi şi de drumurile pe care le făcea şeful lor de obicei. Luni în jurul orei 9:30, îşi făcură apariţia la sediul firmei. Costel îi deschise uşa galant lui Ştefan şi apoi făcu o plecăciune caraghioasă, ca un majordom. Avea un costum care îi venea ca turnat, părea aproape un om normal dacă nu l-ar fi trădat zâmbetul de om tâmp pe care îl afişa non stop, de parcă rămăsese blocat după o fotografie.
La ora prânzului, Ştefan veni şi le spuse celor doi veri.
- Voi doi veniţi cu mine. Mergem la Marcel acasă, ne-a chemat la masă, sta-i-ar mâncarea în gât. Marcel Popescu era fratele lui Ştefan. Doar în acte, că în rest cei doi se urau de moarte şi numai o companie pe care o împărţeau îi obliga să păstreze legătura. Era o firmă destul de importantă în domeniul transporturilor, dar Ştefan nu stătea nicidecum în banii veniţi de pe urma ei. În schimb perspectiva de a-i ceda toată firma fratelui său îl oripila. Mai bine ajung boschetar decât să pună şobolanul ăsta mâna pe toata firma şi să câştige. Nimeni nu ştia motivul pentru care cei doi se urau atât de mult şi nici nu insistau pe marginea subiectului.
Cei doi intrară în birou si Ştefan le oferi câte un pahar cu suc.
- Mariuse tu ştii bine relaţia care o am cu jigodia aia de frati-miu. Te uiţi şi tu pe rapoarte, mai stau şi eu de vorbă cu lumea pe acolo şi ura şi la gară apoi. Costele, cum e? Îţi place la noi?
- Îi fain ce pot să zic. Şi gagicile...ioiii,ioi ! Supierbe !
- Mă bucur să aud asta. Hai beţi sucul repede şi să mergem.
Când Marius luă paharul de pe masă, observă ceva diferit la paharul lui Costel. O pastilă se dizolva repede pe fund.
- Ce dracu...
- Hai că o să vezi tu, spuse Ştefan şi îl trase pe Marius spre ieşire. Costele, gată mă? Hai că e tărziu.
- Da boss, plecăm în forţă nu-i bai.
Aproape de maşină, Ştefan îi şopti lui Marius: Vrei să ajungi vreodată sus în firma asta? Atunci îţi ţii gura, clar?? I-am pus o pastilă de extasy lui Costel, nu o să păţească nimic, din contră. Dar ciocul mic şi poartă-te normal. Clar?
- Am înteles, bâgui Marius uimit.
După aproximativ douăzeci de minute ajunseră la vila lui Marcel. Coborâră şi înainte să intre, Costel îl strînse tare în braţe pe Marius. Vericuleee, mulţumesc că mă ajuţi. Să ştii că eu chiar te iubesc spuse el cu afecţiune.
E clar...o să fie o zi de pomină, gândi Marius.
Intrară în curte unde îi aştepta Marcel. Ştefan îl prezentă pe Costel apoi intrară toţi în casă.
- Faceţi-vă comozi, imediat e gata şi masa. Şi? Toate bune şi frumoase scumpul meu frăţior? Îi spuse el ironic. Bănuiesc că munceşti foarte mult, că de vreo două luni şi ceva nu ai mai dat pe la ăia bătrâni.
Urmară câteva schimburi de asemenea "politeţuri". Marius ar fi preferat să fie oriunde în altă parte decât să
asiste la tensiunea dintre cei doi. Nu şi Costel care nu rezistă decât două minute pe scaun apoi începu să se plimbe prin living. Nimeni nu îl băgă în seamă, până când nu îl auziră cum se minunează:
- Tulai doamneeeeeeeeeeeeeeeee ce pisică frumoasă, exclamă el ! No da ce blanăăăă fină are. Vericule vino să vezi, asta-i cea mai tare mâţă pe care am văzut-o în tătă viaţa mea. Marcel mai să scape paharul din mână când îl văzu pe Costel cum mângaia suav pisica şi apoi cum o lingea  pe cap, ca o mamă care îşi spală puiul.
- Ce dracu faci măi omule cu Tomiţă, nu eşti sănătos??? De ce îl lingi? Bai Ştefane, ăsta e nebun? Se repezi  Marcel şi îi luă pisica din braţe.
Ştefan se prăpădea de râs. Ce ai mă cu baiatul, îi plac foarte mult animalele, e ca tine la capitolul ăsta. Aşa îşi arată el afecţiunea.
Marcel se linişti şi işi reluă conversaţia cu fratele său. Costel se aplecă şi după ce işi puse un braţ pe umărul lui Marcel, îl întrebă, privindu-l în ochi.
- Domnule dragă, dar unde aveţi buda? E o zăbuşeala de mor.
- Sus, pe dreapta. Marius tu ştii casă, du-te şi arată-i tu.
Până să coboare scările, îl auzi pe Costel cum râdea ca apucatul.
- Ni măăă la ei, ce nebuni !!! Deschise uşa şi îl văzu pe vărul său în genunchi, cu faţa în bideu. Se spăla pe ochi, mai lua câte o gură de apa şi se agita ca o găină fără cap. Da ce material fin, incredibil vericule. Pune mâna să vezi !! Cam joasa chiuvelniţa asta, dar îi tare faină.
- Costele ce morţii tăi faci acolo mă dementule???? De ce nu te speli la chiuvetă?
- No să te speli tu acoloşa, nu vezi că nu are robinete? E stricată.
Marius nu îşi bătu capul să-i explice că era pe senzori chiuveta. Vedea clar efectul drogului asupra lui Costel şi nu avea cum să se înţeleagă cu el. Costel reveni primul în living, se îndreptă glonţ către Ştefan şi îl strînse în braţe. Marcel nu mai era în living, se duse până la bucătărie, aşa că Ştefan profită de moment şi îi spuse ceva la ureche.
Nu după mult timp se puseră la masă. Ştefan îl scuză pe Costel şi motivă lipsa lui spunându-i lui Marcel că l-a trimis cu treabă până la maşină.
După masă ieşiră toţi trei la o ţigară. Marcel nici dacă ar fi văzut lupul nu ar fi fost atât de şocat.
În curte era o hărmălaie de nedescris. În piscină se bălăcea de zor un ponei şi cei doi câini ciobăneşti. În preajmă alergau ca bezmeticii nişte iepuri, unul din ei era călare pe Tomiţă iar un păun tocmai îşi luase zborul peste gard.
- Doamneeee, ce se întâmplă aici bă nene????
Ştefan se prăpădea de râs, Marius era la fel de şocat ca şi Marcel. Nici urmă de Costel. Se auzi un strigăt ca de luptă şi în zona grajdurilor îl văzură pe Costel călare pe o frumuseţe de cal negru ca tăciunele, mândria lui Marcel. Nebunul începu să rădă şi se îndreptă cu toata viteza înspre ei, zbierând cât îl ţineau plămânii: Libertateeeeeeeeeeeeeeeeeeee.
- Băăăă, îl omor, jur. L-a furat pe Socrate !! Adu-l înapoi că te nenorocesc, urla el în timp ce o luă la fugă după ei. Socrateeeee, hai la tata Socrateeee.
 Abia după ce trecu pe lângă ei observă Marius că vără-su era gol puşcă şi răcnea mai ceva ca Tarzan. Ajuns aproape de ieşire, Costel îşi înfipse călcâiele în coastele calului iar armăsarul sări fără probleme peste gardul micuţ.
-  Incredibiiiiiil. Băiatul ăsta e incredibil, spunea Ştefan printre hohote de râs. Alergară şi ei la poartă, unde îl găsiră pe Marcel căzut în genunchi.
- Mi-ai adus diavolul în casă ticălosule, o să plăteşti pentru asta. Îl dau pe mâna poliţiei, vă nenorocesc pe toţi, ţipa el ca intrat în transă.
- Stai mă dracu potolit..M-ai chemat la tine, şi acum faci pe nebunul? Ho că ţi-l aduce înapoi.
Marcel avea lacrimi în ochi de furie, de frustrare. În depărtare încă se mai zărea şi se auzea Costel care ţipa fără oprire: Libertateeeeeee, libertate.
- Mariuse, ia maşina şi vezi unde s-a dus ok? Mă duc să-l calmez pe fraierul ăsta
Se urcă repede în maşină şi plecă să-l caute pe Costel. După cincisprezece minute îl zări la un semafor cum făcea cu mâna tuturor, de parca era Papa.
Doamne, dacă ăsta nu ajunge la puşcărie mare minune, gândi el. Scoase capul pe geam şi îl strigă.
- Costeleeeee, opreste-te măăă. Strigă de vreo două ori până când întoarse capul.
Descălecă în mijlocul intersecţiei şi se îndreptă vesel spre vărul său.
- Ce fain îi calul asta Mariusică. Nu putem să-l oprim noi?? Te rog, te rog, te rog.
- Termină bă dementule !! Hai dracu să ne întoarcem, mergi in curu gol pe stradă, tu nu vezi cum se uită lumea la noi??
- No îs eu fain mă, ce pot să fac.
- Eşti pe pizda mă-tii. Ia calul ala odată că imediat cheamă ăştia poliţia. Îl convinse până la urmă şi Costel se urcă pe cal dar nu înainte de a-şi lua la revedere de la lumea care se strânsese ca la urs şi care îl aplauda frenetic. În cele din urmă ajunseră înapoi la vila lui Marcel. Cum îl văzu că intră pe poartă, ţanţoş ca un rege, Marcel se înroşi de furie.
- Dă-te jooos de pe el imediat animalule. Socrate, puiul lui tata, vino încoace.
Costel dădu din nou pinteni calului şi sări cu el direct în piscină.
- Zboară căluţule !! Ieşi apoi din piscină dar continua să sară ca un drac şi să aplaude calul care se răcorea în piscină
- Că-lu-ţu-le !! Că-lu-ţu-le !! Că-lu-ţu-le !! repeta el ca un robot.

Viaţa cu sau fără porno

Din start vreau să subliniez că există două categorii de oameni: cei care se uită la filme porno şi cei care nu recunosc. În opinia ministrului de interne islandez (care de altfel a şi propus o dezbatere pe această temă), toate siteurile care au conţinut pornografic ar trebui blocate direct de la furnizor. U.E. a preluat subiectul, îngrijoraţi fiind vezi Doamne de accesul copiilor la aceste siteuri şi uite aşa s-a împărţit lumea în două tabere: cei care vor interzicerea pornografiei  şi cei care nu sunt de acord. Contestatarii se referă în primul rând la siteurile cu pornăciuni moca. Se estimează că 10% din siteurile de pe internet sunt pornografice. Adică vreo 26,6 milioane iar veniturile industriei pornografice la nivel mondial se situează în jurul sumei de 5 miliarde $. Un "fleac". Până la urmă, care ar fi avantajele şi dezavantajele siteurilor porno? Toţi puritanii se plâng că odraslele lor inocente pot accesa nestingherite siteurile porno şi asta le poate afecta dezvoltarea normală ca indivizi. Nu au pomenit de sutele de mii de siteuri cu execuţii, mutilări, decapitări şi alte orori de genul ăsta. Pe ei îi îngrozeşte faptul că nevinovaţii copii se uită la pornăciuni. Probabil de la porno au învăţat să fumeze la 11 ani, să se drogheze sau să dea în cap la oameni. "Alinuţa ce faci tu aici cu Ionel? Ce să facem mami, poştim o ţigară şi căutăm pe google droguri legale. Ahh, ok, dacă sunt legale e bine, credeam că vă uitaţi la filme porno". Poate sună a banc prost dar este destul de aproape de adevăr. Foarte mulţi părinţi în ziua de azi nu le mai interzic copiilor să fumeze. Îi lasă să se..exprime liberi. În schimb preferă varinta "berzei" când copiii le pun întrebări legate de sex. Nu sunt pregătiţi să facă faţă întrebărilor adresate de nişte copii care sunt mult mai avizi după cunoaştere decât erau ei. 

Luând exemplul României, fetele de după revoluţie au crescut cu revista Bravo. O deschideau direct la cele 2-3 pagini de educaţie sexuală şi abia apoi citeau restul revistei. Noi băieţii ne prefăceam neinteresaţi, dar după ce terminau ele de citit dădeam direct la aceleaşi pagini. Şi pe bună dreptate. Pe vremea aia nu exista internet şi cei mai mulţi dacă se duceau şă îşi întrebe părinţii despre sex, primeau răspunsuri evazive şi "scăpau" doar cu faţa îmbujorată a părinţilor. Alţii mai puţin norocoşi primeau şi câte o palmă peste ceafă, urmată de un "tir" de mustrări: ce îţi trebuie ţie să vorbeşti despre sex?? Nu ţi-e ruşine? Pune mâna şi învaţă, lasă prostiile. În anul 2013, s-a ajuns la nivel de continent să se vorbească de "marea" problemă, numită porno. Dă-le dracu de crime, trafic de droguri şi persoane, corupţie la tot pasul şi violenţe de tot felul. Laba e mai periculoasă decât crima ! Dacă vorbim strict de accesul minorilor de pe calculatoarele de acasă, problema se poate rezolva destul de uşor. Tot ce trebuie să facă părinţii este să blocheze accesul siteurilor respective deşi dacă vor cu adevărat copiii găsesc o cale la fel de uşoară să păcălească acest sistem. Un alt avantaj al siteurilor şi filmelor porno este că mai ţin în frâu demenţii şi pedofilii. Sunt imorale filmele de acest gen dar ce e de preferat? Să iasă toţi dezaxaţii pe străzi să caute victime sau să-şi polotească pornirile în faţa unui monitor? Asta nu înseamnă că un copil trebuie lăsat să le vizioneze nestingherit. Ce e mult strică, indiferent că e vorba de porno, ţigări sau fast food. 

Mai nocive decât siteurile porno mi se par televiziunile şi programele de "divertisment" sau cotidianele în care este sărbătoare dacă pe prima pagină nu apare o femeie goală. Ziarele astea le poate cumpăra oricine şi nu de puţine ori găseşti în ele interviuri cu "vedete" care explică foarte detaliat cum i-au supt-o lui Mutu. Nu există zi să nu vezi toate zdrenţele la tv, pe care presa le numeşte vedete, cum îşi dau importanţă şi discută despre diverse căcaturi. Ce poate învaţa un copil când la televizor o vede pe Tonciu, Sânziana Buruiana, Pamflie sau alte ratate care au ca scop în viaţă suptul. Nu suptul din filmele porno, ci suptul banilor de la diverşi fraieri. O actriţă de filme porno chiar munceşte. Cine crede că banii ăia se fac uşor şi că toate femeile alea au orgasm după orgasm în filme, este un ignorant ordinar care a trecut de pomană prin viaţă. Ce poţi să înveţi când o vezi pe Zăvoranu şi pe scroafa aia penibilă de mă-sa cum îşi dau importanţă la Măruţă sau Simona Gherghe? Păi mai curve sunt specimenele astea care invită toate nonvalorile în emisiuni decât sunt alea care desfac cracii într-un film porno. De showul păcătos al lui Capatos mai are rost să pomenim? Dăcă aş fi părinte şi aş avea de ales între o emisiune unde este invitată Ioana Tufar, un om cu grave probleme psihice de care profită toate hienele din media şi un film porno, atunci i-aş recomanda cu căldură copilului a doua variantă. 

Siteurile porno există şi o să existe în continuare nestingherite. Cererea este urişă, toţi oamenii le accesează, inclusiv bulangiii cu bărbi lungi, pardon, "sfinţii preoţi" care numesc "malachia" un păcat dar nu se sfiesc să bage milogu-n traistă altui popă sau să arate că sunt experţi in BDSM când fac practică pe vreo biată călugăriţă care trebuie "purificată". Nu este nimic rău să te uiţi la filme porno, atâta timp cât asta nu îţi afectează negativ viaţa. Problema se află la noi, ca indivizi, nu în nişte filme. În viaţă cum îţi aşterni aşa dormi. Atâta timp cât eşti un om echilibrat ai voie să faci orice !

Parlamentarii : secretul vindecării insomniei !

Aproximativ un milion de români suferă de tulburări de somn iar la nivel mondial se pare că statistica se învârte undeva în jurul a 45%. Insomniile îţi afectează viaţa în cel mai urât mod posibil. Stres, oboseală, vizitele la psiholog, bani cheltuiţi, timp pierdut, etc Ce să mai, sunt costisitoare din toate punctele de vedere şi destul de greu de vindecat. Cel puţin aşa zic doctorii. Dar soluţia e mai simplă decât pare. Cum ar fi să poţi să dormi liniştit, ca un prunc, să ieşi odihnit de la job şi pe deasupra să fi şi plătit regeşte? Simplu: te faci politician. În imaginea alăturată, preşedintele PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan, cunoscut publicului ca "Pinalty". Prezent la moţiunea prezentată de Elena Udrea la Târgovişte, nea Ştefan a decis să tragă un pui de somn..pentru câteva momente normal. Tanti Nuţi îl scuză pe colegul parlamentar, motivânt că munceşte foarte mult şi oricum drumul a fost lung până la Târgovişte. Dacă Pinalty era singurul parlamentar prins în asemenea ipostază, mai ziceam, ar fi fost o excepţie. Dar ce te faci când foarte, foarte mulţi îi urmează exemplul? "Iezistă" o explicaţie...sau două !!! Ăştia muncesc din greu pentru binele celor care i-au ales, încât sunt epuizaţi după ce s-au luptat cu legile...Pff ce glume proaste am în program azi !!! Ar mai

fi o variantă, în care efectiv îi doare în cur de români şi de legile ţării. Dorm ca nişte porci (sau ca nişte scroafe, să nu se simtă "stimabilele" doamne parlamentare nedreptăţite), nu suferă de insomnii sau de grija zilei de mâine. Dar nu este deloc uşor să fi parlamentar şi să ajungi la gradul de porc ordinar !! Este al dracului de greu. Vă daţi seama că trebuie să aibă o pace interioară cum rar întâlneşti la omul de rând. Sunt nişte maeştrii zen care nu lasă gălăgia făcută de vreun tânăr deputat care latră în sală crezând că poate schimba ceva, să le perturbe somnul. Deconectaţi total de lumea din jur, ei posedă un fel de scut special. Sunt imuni la înjurături, proteste sau alte lucruri de genul asta. Parlamentarul veteran transformă injuriile, miştourile şi toate jignirile in propriul Feng Shui ! "Bă, dacă proştii ăştia mă înjură...înseamnă că exist" ! Ei n-ar putea să trăiască fără aşa ceva. Pe lânga sesiunile de somn sau cele de caterincă, ei se mai confruntă şi cu alte probleme spinoase. De exemplu alegerea locului unde îşi petrec vacanţele. "Să mă duc in Bora Bora...neah, că acolo se duce nenorocitul ăla de la partidul advers. Tenerife? Iar Tenerife? Am fost anul trecut. Cancun? E cam departe, mă plictisesc în avion. Rio? Şi ăsta e departe dar merită efortul...A ba nu, că se duce jigodia aia de Mazăre să dea din cur la carnaval şi sigur apare primul în ziare." Deci la tot pasul...dileme. O altă problemă este locul în care mănâncă. E greu să alegi din multitudinea de restaurante de toate felurile iar dacă alegi să mănânci la cantină te loveşti de preţurile nesimţit de mici. Păi de unde să ai tu mărunt în buzunar şi să dai 7 lei cât costă o friptură? Să pună domne preţuri "decente" şi să le pună în euro, că şi aşa ne tot lăudam că suntem cetăţeni europeni !!

Aşa că cine vrea să se vindece de insomnie să se facă parlamentar. Atenţie mare însă ! Nu este deloc uşor !! 

Aventurile lui Costel, partea I

Acesta este un PAMFLET și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu unele personaje poate fi pur și simplu întâmplătoare. În funcție de feedback-ul primit de la cititori, o să postez și celelalte părți, duminica viitoare.



   Toți avem cel puțin o rudă pe care încercăm să o evităm pe cât posibil, din diverse motive. Dar tocmai atunci  când nu iți dorești de nicio culoare să dai ochii cu respectivul/a, parcă ăl' bătrân de sus vrea să-ți pună bețe în roate. Așa a fost și în cazul lui Marius, un tip de 25 de ani din București, care a fost nevoit să-l găzduiască pe toată perioada verii pe vărul său de-al doilea din partea mamei, Costel. În atâția ani îl văzuse pe Coste de maxim cinci ori, în rarele ocazii când se ducea să-și viziteze bunicii dintr-un sat de munte din zona Ardealului. Costel era cu doi ani mai mare și era "fericitul" posesor al unui iq de 78. Adica avea o inteligență de limită, undeva între om normal și retardat. El și Marius nu aveau absolut nimic în comun. Costel iubea traiul de la țară unde crescuse toată viața. Satul natal îl părăsise doar de câteva ori și asta doar când fusese neapărat nevoie. Universul lui erau pădurile din munții Apuseni, animalele pe care le iubea la nebunie și jobul de tăietor de lemne. Lucra înca de la 14 ani la gaterul deținut de un neamț și era expert în tăiatul lemnelor cu absolut orice ustensilă. Dacă ar fi participat la concursile de tăietori de lemne difuzate pe Eurosport, Costel ar fi fost un fel de Messi al competiției. Era înalt, 190 cm și bine făcut, cu un corp sculptat natural, prin muncă asiduă. Costel nu știa de calculatoare, internet, filme luate de pe torrente sau care sunt hainele ce se poartă în cluburile de "fițe". La birtul din sat, unde se organiza o discotecă în fiecare sâmbătă, Costel se simțea ca un împărat. În fiecare seară la ora șase era prezent la bar unde bea ca un porc ordinar ce era. Pe scurt, Costel era țărănușul absolut, iubitor de natură și de spirtoase de proastă calitate. 

    Vărul lui, Marius, era exact opusul. Era consilier într-o firmă foarte importanta din capitală. Tip jovial și inteligent, era plăcut de toată lumea, inclusiv de șeful cel mare, care îi aprecia munca. Și era lucru mare să fi apreciat de Ștefan Popescu și mai ales să iți și arate asta. Iubea locul de muncă și colegii, se întâlnea de multe ori cu ei după program sau în weekend la un gratar. La birou se îmbrăca la patru ace, mirosea a parfumuri fine și frecventa cluburile și barurile bune din centrul istoric. Nu era un tip din cale afară de fițos, avea momente când mai bea câte o bere în fața blocului cu prietenii din copilarie, dar ținea la etichetă pe cât posibil. Bogat nu era dar se considera un om oarecum împlinit. Conducea un Ford Focus din 2004 și locuia singur de vreo trei ani într-un apartament din Drumul Taberei, pe care îl primise moștenire de la bunicii din partea tatalui. 

Vestea că trebuia să-l cazeze pe Costel pe timpul verii căzu ca un trăznet asupra sa ți nu îi venea să creadă că maică-sa pur ți simplu i-l vârâse pe gât.

- Mama, vezi că sâmbătă dimineața vine văr'tu Costel să stea la tine o perioada. Să-și găsească și el ceva de muncă aici că acasă are niște probleme.

- Poftim?? Da pe mine m-a întrebat cineva dacă vreau să-l primesc pe animalul ala? Ce sunt eu, hotel? Știi că sâmbătă e ziua lui șefu` și trebuie să mă duc.

- Hai nu te prosti, că nu mori. Stai singur cuc acolo, o să-ți prindă bine puțină companie. În plus știi că e băiat bun. Îl iei de la gara și apoi vi și îl lași la noi până te întorci.

- Băiat bun pe dracu ! spuse cu năduf. Ai uitat ultima oară când am fost acolo că s-a căcat în mijlocul curții și  a zis că ăla e tortul de ziua mea? E complet dezaxat și tu vrei să stea aici o vară?? Și până la urma ce dracu a facut de vine tocmai la Bucuresti, ce să muncească prostu` ăla aici?

- Off măi mama, erați și voi mai mici, a vrut să facă și el o gluma. O glumă proastă dar totuși o gluma, doar nu ții la supărare atâția ani. Am auzit că are probleme cu neamțul pentru care lucra, a avut loc o ceartă și l-a dat ăla afara. M-a rugat mă-sa dacă putem să-i ajutam și i-am zis că da.
Mai putea sa zică ceva? Sâmbătă dimineața se prezentă la gară, la linia patru și îl așteptă pe Costel. Se pregătea să ia o gură de cafea exact în clipa în care simți o lovitură puternică pe spate.  Aproape că inghiți bătul de plastic din pahar și nasul ii intrase în cafeaua fierbinte.
- Ce morții mă-sii...
- No ce faci mă vericuleee, ți-o fost dor de mine? Nu apucă să zică ceva când văra-su îl strânse călduros în brațele lui de uriaș, mai mai să-l sufoce. No ce ai crescut mă țâcă. Da mare îi mă gara asta, așe ceva n-am mai vazut..
 -Doamne..tot prost ai rămas Costele. Hai să mergem odată că am treabă. Nu trecuseră nici două minute și deja se săturase de vără-su. Erau în mașină gata să plece când îi sună telefonul.
- Alo, da șefu, neața...Da sefu, la cât am stabilit, acum sunt la gara am fost să-l iau pe vără-miu, trec să îl las acasă și...Da, dar știti el nu cunoaste pe nimeni, e nou în oraș....Ok, am ințeles..Păi cred că într-o juma' de ora ajungem. Bun, sănatate. Închise telefonul și privi în gol preț de câteva clipe.
- No ce pula me s-o întâmplat de ețti ața speriat măi flăcău? Ia de aici să-ți mai revii. Scoase din buzunar o sticluță de Alexandrion și i-o întinse vărului său.
- Bă tu esti dobitoc? Sunt la volan și tu imi dai să beau? Cum dracu poți să bei mă la 10 dimineața?
- Da amu nu mori de la o gura. Ia că-ți face bine.
- Costele..ascultă-mă bine..Știu că noi nu prea ne cunoaștem, am înțeles că ai niște probleme acasp, o sp vorbim noi de ele dar acum nu asta e cea mai mare problemp. La telefon era șeful meu, m-a sunat sp merg mai repede la un gratar, e ziua lui face 55 de ani și nu am timp sp te las acasp, trebuie sp vi cu mine. O să fie toți colegii de la munca acolo, te rog din suflet, încearcp sp te porți normal, stăm și noi puțin și mergem acasă apoi. Să nu te punp dracu să mă faci de râs că pe stradă te culci.
- No bun așe măi ficior, că îmi e o foame de lup. Să merem odată ! Stai liniștit, o să fiu un domn, pe cuvânt de onoare.
După treizeci și cinci de minute ajunseră la Snagov, unde era vila impunăoare a șefului său. Unul din angajați deschise porțile și parcă mașina înăuntru.
- Neața Mariusică, îl întâmpină șeful său. Banuiesc că el e văr'tu. Salut, eu sunt Ștefan, spuse acesta în timp ce-i întindea mâna.
- Norooooc, îi răspunse Costel cu o voce de bariton și îi strânse mâna cu putere. Eu mi-s Costeel de la Arieșeni. Faină moșie aveți aici.
- Mersi frumos. Hai că imediat e gata și grătarul. Marius, duceți-vă la masă, puneți-vă ceva de băut, hai că de aici te descurci spuse Ștefan după care răspunse grăbit la telefonul care îi tot suna.
În curtea imensă răsună muzica, era veselie mare și se îndreptară spre colegii lui Marius.
- Salutare la toată lumea, el e vara-miu, Costel.
- Hai bă nu mai veneați odată? Luați și voi ceva de băut. Costele, ce bei? Bere sau ceva să-ți facă poftă de mâncare?
- No amu ce aveți. Acasă eu beau o palincă înainte de masă.
- Bravo cocos ! Uite bă Mariuse om serios nu ca tine, fir-ai al dracu cu apa ta plată că zici că ești pizdă. Poate ar trebui să te duci să stai cu ele decât cu noi îi spuse colegul său râzând. Costele hai mă să-ți fac cunoștință cu baieții că pocăitul de vără-tu nu bea decăt seara, zici că e liliac.
Costel se integră în grup mai bine decât sperase Marius. Era în centrul atenției și toți râdeau la glumele lui. Deja după două ore râdeau și glumeau de parcă se cunoșteau de o viața. Costel băuse câteva pahare și era în formă maximă.
La un moment dat Marius se uită la telefon și văzu două apeluri de la taică-su și un mesaj de la maică-sa: "mamă am uitat să-ți spun, să nu îl lași pe Costel să bea ceva sub nicio formă. Are niște probleme cu băutura".
Mda, bine că văd și eu mesajul după două ore. Îl sună pe taică-su după ce citi mesajul.
- Ce faci tată am văzut că m-ai sunat.
- Pentru ce ai mă telefon mobil dacă nu răspunzi la el ? Te sunasem să-ți zic să ai mare grijă cu văr'tu să nu îl lași să bea.
- Da, am vazut că mi-a dat și mama mesaj. Dar care e faza cu el?
- Care e faza cu el..păi de ce crezi că a fugit la București? Că de, mă iau eu după mă-ta care se crede maica Teresa, să-i ajutam toate rudele cretine. Baiatul e sarit de pe fix după cum știai deja. Acum câteva zile, după ce s-a îmbătat ca porcu, s-a dus acasă la șeful lui să i-o tragă lui nevastă-sa, mama ei de curva dracu. Bărba-su trebuia să fie plecat în Germania, dar na beleaua că nu mai plecase, venise mă-sa la el că era bolnavă și să aibă grijă de ea. Tolomacu nu știa asta că nemțoaica nu îi zisese și a vrut să-i facă o surpriză nenorocitei. A intrat beat mort în casă, lumina era stinsă și s-a dus glonț în dormitor. S-a dezbrăcat și a intrat tiptil în pat. A început s-o giugiulească pe aia, a tras hainele de pe ea, i-a pus mâna la gură și a început sa i-o tragă. Din câte am înțeles era o nenorocită perversă, avea fantezii cu violuri și rahaturi din astea bolnave. Dementu de văr'tu i-o trăgea ca un nebun, o pleznea și până la urmă i-a luat mâna de la gură. Aia a început să tipe ca isterica helfeeeeeeeen, helfen, helfen Bernhard ! Dobitocu care nu ştie o boabă de germană mai tare îi dădea, credea că femeia îl vede pe el în rolul neamțului, dar ea striga defapt după ajutor. Dintr-o dată s-a deschis ușa și s-a aprins lumina. Cât era Costel de beat, a văzut totuși cum în ușă stătea neamțu cu gura căscată și lângă el nevastă-sa. În pat era mă-sa neamțului cu maciuca lui var'tu încă infiptă-n ea. Ulterior am aflat că îi dăduseră babei dormitorul mare în semn de respect și ei se duseseră să doarmă în altă cameră. Îți închipui apoi ce a urmat...Baba era leșinată în pat, neamțu s-a dus să-și ia pusca de vânătoare nu înainte de a-i da una nevestei și Costel a sărit pe geam în curu gol, de frică să nu-l împuște. Asta e "mica" problemă de care nu ți-a spus mă-ta. Și acum mă cert cu ea din cauza asta că dacă știam eu..
Marius era perplex. Aproape că îi căzu telefonul din mână. Îl închise și se îndreptă tăcut spre grupul de colegi și prieteni ca să-l caute pe Costel. Nici nu vroia să se gândească de ce e în stare, tinând cont că băuse deja destul.
Îi veni inima la loc când îl văzu pe Costel la masă cum se distra de mama focului. Timpul trecea și încercă să se liniștească. Nu putea să facă o scenă și să-i smulgă lui Costel băutura de la gură, mai ales că absolut toată lumea părea să-l iubească pe el și glumele lui deochiate, inclusiv Ștefan care râdea cum nu îl văzuse Marius să o facă vreodată. Cu toate acestea, era cu ochii pe el mai rău ca pe butelie.
- Măi flăcăi mă trage o pișare de numa numa.
- Vezi că avem o toaletă acolo în spate, ii zise Ștefan. Costel se duse grăbit iar acesta îl lua pe Marius de-o parte. Nu știu de ce nu ai vrut să-l aduci, băiatul ăsta e de speriat. Demult nu am mai râs așa, chiar îmi place de el că este mai din topor și spune lucrurilor pe nume.
Nici că putea primi o veste mai bună. Simți că cineva îi ia o piatră de pe inima. Iși turnă un pahar generos de vin și se puse pe un șezlong să se relaxeze.
După câteva minute, se auziră câteva țipete isterice venite din spatele casei. Toată lumea se buluci să vadă ce se întâmplă. Imaginea era apoteotică. Doi arabi îmbrăcați în haine tradiționale erau întinși pe jos. Unul era căzut lângă o dubița iar celălalt era bătut fără milă de namila de Dorel.
- No fută-te Stalin de terorist!! unde e bomba???!!! Unde e bomba futu-ți gura mă-tii, vrei să ne arunci în aer? Na de aici bombe nenorocitule.
Bietul om era leșinat dar Costel îl pocnea fără oprire. Era călare peste el, îi sparsese nasul și gura și îl injura în cele mai odioase moduri posibile. Celălalt se ridică și amețit cum era se indreptă spre ușile dubiței. Nimeni nu-l băga în seamă, toți erau împietriți dar Costel îl văzu imediat. Se ridică și cu o viteză fantastică pentru gabaritul lui îi aplică bietului om o lovitură de picior în spate. Acesta căzu ca secerat.
- Ni mă la el !! Amu crezi că nu te-am văzut mă necazule? Ce încerci să faci? Ce ascundeți aici javrelor? Scenele se derulau cu o viteza uimitoare și doar Ștefan avu prezența de spirit să intervină.
- Lasă-i măi omule în pace, că nu sunt teroristi !! Ăștia sunt cofetarii, au adus tortul și prăjiturile pe care le-am comandat. Îl trase pe Costel de pe arabul plin de sânge. Aduceți repede niște apă și hai să-i ducem pe o banca ceva.
- Îs teroriști, uite ce haine au, vor să ne arunce în aer răcnea el ca un dement. Se repezi și deschise ușile dubiței de catering. Înăuntru văzu un tort imens, superb decorat și nenumarate platouri cu prăjituri de toate felurile. Fără să apuce cineva să scoată un cuvânt, trase tortul din mașină și-l aruncă pe jos, căutând bomba care era convins că este ascunsă în tort. Toată lumea se uita șocată, Marius îl privea deznădăjduit și se uita la cer, de parcă il întreba pe cel de sus: Cu ce am gresit Doamne?
Liniștea mormântală care pusese stăpânire pe toată lumea fu spartă după un timp de râsul isteric al lui Ștefan. Omul avea lacrimi în ochi de atâta râs, trecu pe lângă Marius, îl bătu amical pe umăr și apoi, în fața invitaților începu să vorbească..

Plâng sau nu plâng bărbaţii ?

Jucător mare, antrenor mare. Dar totuşi oameni.

Pe site-ul ziarului Adevarul citeam un articol în care ni se spune de ce bărbaţii plâng mai greu decât femeile. Lăsând la o parte latura "macho", se spune că barbaţii plâng mai greu decât femeile pentru ca au creierul altfel ( deşi până acum specialiştii se băteau cu pumnul în piept că femeia este egală bărbatului ). Conexiunile dintre emisfera stângă, cea logică şi emisfera dreaptă, a emoţiilor ar fi mult mai numeroase în cazul femeilor. Drept urmare ele plâng mult mai uşor decât barbaţii. La bărbaţi e mai întortocheată calea asta şi până să ne "găsească" plânsul...ne trece. S-a făcut chiar şi un test cu o fotografie emoţionantă. După trei săptămâni femeile şi-au adus minte mult mai multe detalii decât barbaţii, ceea ce denotă că barbaţii uită mai repede trăirile emoţionale. Ce nu înţeleg eu este de ce nu s-a făcut testul cu o altfel de fotografie. Să fi pus un fotomodel de la Victoria's Secret. Pun pariu că barbaţii ştiau şi câte pene are "îngeraşul" şi dacă are sau nu o aluniţă. Pentru că nouă ne place să ne aducem aminte lucruri frumoase, nu vreo poză cu vreun accident, părinte dispărut sau vreun căţelus rănit. Încă un motiv ar fi testosteronul, care inhibă plânsul. Siguuuuur....şi marmota...

O teorie considerată chiar "interesantă" (asta e chiar tare) a fost formulată de biologul Oren Hassonm, de la universitatea din Tel Aviv. El spune că plânsul poate deveni un handicap în lupta cu un duşman pentru că...îţi înceţoşează privirea ! Hai că ne-am dat dracu. Vine unu să te ia la bătaie şi tu pierzi lupta pentru că îl vezi pe ăla în ceaţa. Nu pentru că te caci pe tine de frică şi începi să plângi înainte să îţi facă ceva...Aduce omul şi o completare şi spune că lacrimile pot fi interpretate şi ca o slăbiciune de către adversar, înseamnă că ai lăsat garda jos. E aşa mai vii de acasă moşule. Deşi nu cred că ai nevoie de vreo două facultăţi ca să tragi asemenea concluzie şi singur la zece ani când inevitabil o să ai o dispută cu alţi copii. Pe de altă parte "fantasticii" cercetători nu spun nimic de plânsul unui bărbat când işi vede primul născut. Nu spun nimic de sportivii care plâng dupa o înfrângere sau plâng de bucurie după câştigarea unui trofeu sau a unei medalii olimpice. E ruşinos sa plângi? E ruşinos sa fi om şi să-ţi arăţi sentimentele? Toţi o facem la un moment dat, chit că vrem sau nu, chit că recunoaştem sau nu, chit că suntem cei mai macho din lume. Suntem oameni şi plânsul nu este o ruşine. Este o eliberare, o reacţie normală a unor fiinţe care au raţiune, conştiinţa şi sentimente. Şi da, îi este permis oricui, chit că este bărbat sau femeie.

It opens the lungs, washes the countenance, exercises the eyes, and softens down the temper; so cry away

Charles Dickens

If you laugh, you think, and you cry, that's a full day. That's a heck of a day. You do that seven days a week, you're going to have something special.

Jim Valvano 

Ce iubesc românii

În ultima vreme a început să se vorbească (din nou) de Lucian Bute, care urmează să boxeze pe 25 mai la Montreal cu Jean Pascal. Refuzat de Carl Froch care i-a luat centura IBF după ce l-a bătut ca pe hoţii de cai, Bute vrea să o dea "parte în parte" cu un alt canadian ca şi el. Un fel de meci amical între doua echipe eliminate din orice competiţie importantă care (încă) vor să se mintă singure că mai înseamnă ceva în sportul respectiv. Rumble in the..familly ! În Statele Unite, patria boxului, oricum nu are acces, Froch i-a dat cu flit şi Lucica chiar se bucura de asta, deşi normal, nu recunoaşte, aşa că a zis să organizeze un meci în fata "conaţionalilor" săi pe un stadion de 60.000 locuri. Nici Ali în meciul memorabil cu Fraser, legendarul "Thrilla in Manilla" nu a strâns ataţia oameni. Dacă stai să dai crezare jurnaliştilor de la noi, o să fie plin. Păi de, cine nu ar vrea să vadă doi boxeri de casă, expiraţi? Ca şi când se bat în curtea şcolii cei mai proşti copii din clasă. Nu sunt plăcuţi de fete, sunt aleşi ultimii la fotbal şi nu sunt în gaşca cool. Te uiţi la ei dar nu poţi să iei partea unuia sau altuia din simplul motiv că te-ai obişnuit cu amândoi. Orice "părinte" işi iubeşte copilul handicapat, asta e clar. 

Dar noi, naţie ticăloasă de români, nu-l iubim pe "canadianul" Bute care se bătea cu pumnul în piept că el îi spulberă pe toţi. A avut în toată cariera un meci cu un singur boxer bine cotat. Norocul lui că nu cel mai bine cotat, că îl adunau ăia de pe jos cu făraşul. Şi aşa, aproape că a fost măcelărit. Ce să-i faci, noi îl iubim pe Patzaichin care câştiga cu pagaia rupta vâslind ca un nebun, îl iubim pe Doroftei, poate nu la fel de tehnic ca Bute dar cu o inimă de leu adevărat, care se ducea peste adversar cu faţa plină de sânge. Mai bine sânge pe faţă decât frica grotească care o avea Bute după prima serie în care l-a luat Carl Froch. Îl iubim pe Hagi care a revenit la naţională şi a purtat echipa spre victorie ca un adevărat rege în meciul cu Ungaria, o iubim pe Camelia Potec care la Atena era creditată cu ultima şansă si era văzută de toată presa (inclusiv de presa de la noi) cea mai slabă din finală. A caştigat aurul după ce a făcut în finală cursa vieţii, pe culoarul unu, fără să zică măcar odata: sunt cea mai bună. Îl iubim pe Nicu Vlad pentru că a fost un sportiv uriaş şi pentru că nu se bătea cu pumnul în piept că el e cel mai bun. O iubim pe Gabi Szabo care era împinsă şi busculată de adversare mult mai puternice şi totuşi reuşea să le întreacă, câstigând medalii olimpice şi titluri mondiale, iubim fetele de la gimnastică, inclusiv palmele lor crăpate mai rău ca ale celor care dau la sapă. Iubim canotoarele care trăgeau ca nişte robi la galere. Iubim multe deşi nu suntem iubiţi de mulţi. Suntem consideraţi un popor cald şi primitor de către turiştii străini. Dar cu toate astea, mulţi nu iubim mediocritatea. Nu toţi ne identificăm cu un sportiv care s-a bătut numai cu pensionari. Deşi pare greu de crezut, nu toţi ne visăm Bute şi nu toti visăm la coroana lui de porţelan care s-a făcut praf la prima adiere mai serioasă de vânt. 

Baftă şi felicitări canadianule. Ai mai băgat în cont 2 milioane de  $ cu ocazia meciului. Veni, vidi...fără vici. Doar vicii (şi dorinţa de a avea saci de box în loc de adversari adevăraţi tot la categoria asta intră).

Romanii + ungurii = love...NOT !

    În ziua de azi, foarte mulţi romani au alergie la diferite lucruri. Albine, polen, păr de animale etc. Dar majoritatea românilor au alergie la câteva litere: UDMR. Adică Uniunea Democrată maghiară (n-am uitat să pun caps la maghiară) din România. Pe scurt: bozgorii tată. Bozgorul sau "omul fără ţară" nu este iubit nici de români nici de "fraţii" lui unguri. Vecinii de la vest poate nu ne iubesc necondiţionat pe noi românii, dar nici nu mai există aversiunea care era pe vremuri. Eşti mai în siguranţă la Budapesta decât eşti în judetele astea trei din toate punctele de vedere. Bozgorii locuiesc cu precădere în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna,  iar majoritatea nu iubesc românii de nicio culoare şi cu fiecare ocazie caută să dovedească asta. Cum de altfel nici noi nu îi iubim pe ei. Oamenii care încă mai cred că Dumnezeu este un bătrânel simpatic care locuieşte pe un nor alb şi care cred că în lume există doar iubire, o să spună că sunt nebun. Poate, dar nu la fel de nebun ca o vânzatoare care în Harghita refuză să-ţi vândă o pâine dacă nu ceri asta în maghiară sau la o benzinărie să spună că este închis dacă văd Bucureşti la numărul de la maşină. De spânzuratul unei papuşi înfăţişându-l pe Avram Iancu într-o piaţă publică nici nu mai are rost să aduc aminte, că toată lumea ştie despre ce este vorba. După capul bozgorilor acesta nu este un act de instigare. Ei ar fi foarte surprinşi dacă românii ar adopta o atitudine medievală şi ar pune mâna pe furci şi topoare ca pe vremuri ca să-i...dojenească puţin. 

    Totuşi, delirul suprem a fost atins zilele acestea de Kelemen Honor, liderul partidului maghiar. Nebunul ăsta al cărui partid este ba în opoziţie ba într-o alianţa, ca un cancer de care ai impresia că ai scapat dar apoi se întoarce să-ţi facă iar viata amară, propune ca alegerea preşedintelui să fie făcută de către parlament. Deci zdrenţele care ne guvernează să aleagă ca preşedinte tot o zdreanţă de a lor. Măcar nouă românilor ne place să ne-o facem cu mâna noastră când ne alegem conducătorul, nu putem accepta să ne facă cineva de cacat în afara de propriile persoane. Păcat că în ziua de azi decât îi punem în frunte şi nu îi mai dam jos cum se întampla la revoluţie. Pe lângă alte prostii propuse de acest "stimabil" personaj, cele mai odioase sunt eliminarea sintagmei de stat naţional, decretarea limbii maghiare ca limbă oficială în regiunile în care ungurii sunt majoritari şi proporţionalitate etnică pe funcţii. Chiar sunt curios dacă omul ăsta realizează că vrea autonomie în trei judeţe care sunt printre cele mai sărace din ţara şi să fie inconjuraţi de oameni care nu îi înghit nici cu un sac de lămaie. Păi domnule Kelemen voi bozgorii ori sunteţi masochişti ori nu mai sunteţi !!

 Zeul somnului, Crin Antonescu a zis că nu are rost să ne facem griji. Orice propunere în parlament este luată în calcul că de, aşa e frumos, dar atotcăscătorul şi iubitorul de vise spune că stim poziţia USL faţă de cererile maghiarilor. Se bat cu pumnu-n piept la fel cum se băteau şi înainte de alegeri: O să facem, o să dregem şi de aproape un an la guvernare au facut fix...NIMIC. Am scăpat (teoretic) de marinar şi dam de somnoros şi clica lui. Super tare, am dat din lac în...puţ(ă).

Eurovision 2013

    Românii au ales sâmbătă seara cine să-i reprezinte anul acesta la Malmo, la Eurovision. Nu are rost să enumăr toţi participanţii la caricatura asta de ”show”, jurizat de nişte dinozauri plictisiţi si nebăgaţi în seama de lumea actuala. Câştigătorul este Cezar "The Voice" Ouatu cu a sa piesa It`s my life. Că tipul are o voce...altfel decât restul lumii asta o poate observa oricine. Contratenorii sunt rari şi foarte apreciaţi pe scenele de profil. A terminat convervatorul G. Verdi din Milano, una dintre cele mai importante şcoli de muzică din lume. Deci, cum spunem noi românii, e ”şmecher”. Bun, a terminat cea mai tare şcoala din lume, a primit susţinerea marelui Andrea Bocelli si a sopranei Angela Gheorghiu, somitaţi în lumea operei, alături de care are programate unele spectacole. Mai are în ”palmares” şi premii la diverse concursuri internaţionale, are o cariera (deja) de peste 10 ani în domeniu. Ce s-o mai lungim, omul e ”miezul din dodoaşcă” la capitolul ăsta. Numai că pe 18 mai el o să cânte la Eurovision, nu la opera din Viena, concurs care în ultimii ani numai câştigători de genul ăsta nu a dat. Cezar a obţinut 12 puncte din partea publicului (9774 de voturi dintr-un total de 42.567) şi 8 din partea juriului. Locul doi a fost ocupat de trupa Electric Fence cu 19 puncte (12 juriu si 7 televot). Pe trei s-a clasat Luminita Anghel. Restul nu contează, oricum erau slabuţi (nu că cei de pe primele trei locuri ar fi fost grozavi).

Revenind la domnul Ouatu, trebuie menţionat că este cel mai controversat câstigător din ultimii ani. Nimeni nu contestă calitaţile vocale ale baiatului dar contratenorii sunt folositi în muzica preclasica, un gen extrem de nişat. Nu cred că o piesa în care tipul miauna ca un motan în călduri se poate asculta în maşina, în timp ce te îndrepţi spre muncă. Participarea la acest concurs pare mai mult o ocazie de a-şi etala el vocea decât de a face o piesă de calitate. "Nu ai ureche muzicală domneeee"..asta e cea mai întâlnită replică când cineva îi contestă melodia tipului. Melodie care nu este nici cal nici macar, ci un fel de şpriţ. Pentru că este o diferenţă uriaşă între noutate şi calitate. Este un lucru nou dar de calitate îndoielnică pe care nici măcar juriul ăla anacronic nu l-a vazut câştigător. Show-ul pe care l-a etalat te lasa fără cuvinte. Pentru că este destul de greu să găseşti în limba română atâtea sinonime pentru cuvântul slab ! Noroc cu publicul şi cu reclama agresivă pe care i-a făcut-o Gâdea, care aproape că avea orgasm la Sinteza Zilei când îndemna publicul să-l voteze.

   Lăsând la o parte chiţăitul şi mieunatul omului, trebuie spus ceva şi despre Luminiţa Anghel. Şi nu despre faptul că a luat nota 0 cu mizeria ei de piesă de cabaret de la un jurat cu nume care bagă frica-n molii, ci despre cum şi-a explicat ea prestaţia. Ea a declarat că "în prima semifinală m-am simtit îngrozitor de rău fizic. Degetele mi-au amorţit până la cot, aveam cârcei în picioare şi în coaste, nu puteam să respir (...). M-am gândit apoi că poate sa fie vorba despre cineva care transmite spre mine nişte energii negative. A doua zi totul a încetat, nu am mai avut stări de leşin, nu am mai tuşit". Incredibil domne !!! Flacăra violet loveşte din nou !Voldemort se pare că nu a fost omorât de Harry Potter şi acum se întoarce să-i facă zile fripte "fabuloasei" Luminiţa Anghel. Atât de superbă era piesa cucoanei încat toţi participanţii de la Eurovision au vrut să boicoteze concursul de teamă că nu au vreo şansă la locul 1 dacă participa Luminiţa. Probabil au făcut o chetă să angajeze un vrăjitor care s-o distrugă pe româncă şi să păstreze suspansul în ceea ce priveşte câştigatorul. Culmea, una din puţinele piese cântate de români care merita cu adevarat să câştige Eurovisionul, este tot o piesă a Luminiţei, împreună cu trupa Sistem. De aia şi-au luat organizatorii măsurile toate măsurile de precauţie. Dar lasă, că la anu' ne pregatim "bini di tat" şi îi spulberăm pe toţi.

Apostolii lui Hristos si prostia crunta

Pe tipul din poza, de nationalitate spaniol, il cheama Ignacio Gonzalez de Arriba si este liderul spiritual al "Aparatorilor lui Hristos".  Sau daca stam sa-i dam crezare, el insusi este reincarnarea lui Hristos. Pana aici nimic nou, sunt destui pe lumea asta care se cred Iisus, Dumnezeu sau cine stie ce duh sfant.

Prin 2004 si-a facut un site unde oferea contra cost niste cursuri de bio-programare cu ajutorul carora (cica) puteai sa-ti reprogramezi creierul si sa elimini durerea si suferinta, cursuri pentru imbunatatirea sexualitatii, tratamente alternative si dezvoltarea capacitatilor extrasenzoriale. Mai pe intelesul tuturor, era un fel de Oreste. Nu cerea mult, "doar" sume cuprinse intre1300 si 130.000 de dolari. Pentru suma maxima de 130 de mii, primeai "cado" titlul de "Apostol al lui Hristos" si ti se cerea sa racolezi si tu alti prosti, pardon, membrii. Unii viseaza in viata sa capete titlul de sir sau chiar lord, unii viseaza la titlul de duce sau conte. Dar tine-o p'asta fratica: Apostol al lui Hristos !! Ce lord, ce conte..asta e smecheria absoluta, sa o arzi cu "mantuitorul" Ignacio Gonzalez. Tipul a vazut ca ii merge treaba si s-a mutat in Mexic iar in momentul de fata, "pastorul" si-a extins secta in 80 de tari !! (Take this Pipi Guru, asta om vizionar). Numai in Mexic se estimeaza ca ar fi 4000 de fraieri si la nivel mondial inca 10000. Are parte de gagici de tot felul, scoate bani frumosi si din prostitutie, ca doar nu poti sa faci parte din secta fara sa-ti platesti datoriile si isi extinde tentaculele la nivel mondial. Bine tu Ignacio !!

Secte au mai fost si or sa mai fie. Dar ce o face pe actuala atat de hulita? Pai ne povesteste Blanca Castro, nimeni alta decat fosta sotie a unuia dintre liderii cultului, venezueleanul Losanger Jose Arenas Segovia. Biata de ea, ne spune ca a fost violata, inchisa, torturata si fortata de sotul sau sa faca sex in grup. A mai pus-o sa manance organe crude de animale (probabil se saturase de alte organe si au vrut sa-i schimbe meniul). Povestea este tragica din punctul unora de vedere si daca ai o inima slaba chiar o sa-ti smulga o lacrima si un oftat de genul: vai saraca...Pe de alta parte, te face sa te intrebi daca prostia are limite. In unele cazuri se pare ca nu. E greu de crezut ca "biata caprioara" l-a cunoscut pe viitorul sau sot in timp ce era la librarie si citea nevinovata o carte, nestiind ca tipul facea parte dintr-o secta de fanatici. Si chiar ea in nemarginita-i prostie spune : "Te vrajeau in asa fel incat nu-ti mai stiai propriul nume". Vai tu, ce ti-e cu Harry Potterii astia, tu femeie normala cu toate tiglele pe casa, sa cazi lovita ca o porumbita de vraja nemilosului vrajitor. Tot ea spune ca vedea zeci de oameni care efectiv veneau cu valizele de bani si isi puneau viata in mainile liderului suprem, nesiliti de cineva. Iar odata intrati in cult, desi e vorba de mii de oameni, cica nu mai puteau sa iasa. Pai normal, ca la cursurile lui "Cristosel" Ignacio, li se spunea ca igiena nu conteaza, ca trebuie sa fie umiliti si torturati daca vor sa se purifice. Nu ii tinea nimeni in lanturi, erau prionierii propriilor minti tampite. 

Dupa noua luni a scapat de acest cosmar si acum povesteste prin ce a trecut. E de la sine inteles ca ei nu ii placea deloc stromeleagul, o facea numai in pozitia misionarului cu lumina stinsa, cand l-a cunoscut pe Losanger, care era mai imaculat decat Papa de la Roma. Daca as avea posibilitatea i-as spune tipei ceea ce probabil i-au spus si altii: prostia se plateste cucoana. Cu bani, cu sange, cu propriul trup.

Intr-un fel, sectele astea au si ceva pozitiv in ele: separa oamenii normali de dobitoci care cred ca au descoperit iluminarea in persoana unui sarlatan din spatele unui calculator. 

Din pacate sunt milioane de genul asta. Chit ca e vorba de secta in cauza sau chiar de cea mai mare secta din lume, adica orice religie. In schimbul unor vorbe dulci, al unui ajutor ceresc promis, dar pe care nu o sa-l vezi vreodata (din "vina" ta normal, ca nu crezi de ajuns in fiinta..superioara), al unei frici insuflate de preoti, profeti sau orice orator "divin" cu referire la pacatele de orice fel ( nu ati observat ca pentru orice faci de capul tau ca fiinta libera, o sa fi pedepsit pe lumea cealalta de "bunul" Dumnezeu? ), in schimbul a ceva ce  se spune ca exista dar tu nu poti vedea, tu omule, nascut liber (teoretic cel putin) iti pui singur lanturile sclaviei si trebuie sa iei totul ca atare. Nu ai voie sa ai pareri, indoieli sau nelamuriri. Trebuie sa crezi cu tarie in EL. Nu o sa-l vezi vreodata pe EL (bine, unii consumatori de droguri o sa va zica exact contrariul, ei chiar au stat de vorba cu El, sunt prieteni buni). Dar El exista. Pe bune acum, te-ar minti reincarnarea lui Iisus care iti cere bani ca sa fi si tu apostol? Te-ar minti un popa care are vesminte mai scumpe decat salariul tau pe juma' de an? Te-ar minti preotul care  nu vrea sa-ti faca slujba daca lasi cu limba de moarte sa fi ingropat intr-un cimitir privat unde sa nu-ti fure nimeni crucea si sa ai mormantul curat? Te-ar minti preotii care militeaza pentru construirea unei catedrale de 600 de milioane de euro cand tie credinciosule iti mor copiii in brate la usile spitalelor care nu mai au locuri? De ce nu-i duci la biserica sa faca respectivii o minune? Doar suntem una din capitalele cu cele mai multe biserici pe cap de locuitor din lume, le gasim la orice pas. Nu avem nevoie de spitale, scoli, de terenuri de sport (ca doar si aici ne apropiem vertiginos de primele locuri la capitolul obezitate) sau de parcuri. Pentru ce sa avem nevoie de toate astea?  Credinta iti da putere sa stai trei zile la coada in ploaie si frig la cine stie ce moaste, dar nu iti da puterea sa poti sta zece minute in picioare cand mergi cu tramvaiul. Atunci daca vezi un loc, te bati pentru el ca un leu, dupa un potop de injuraturi si imbranceli. 

Asa ca eu unul sunt pentru cat mai multe secte ! Oile intotdeauna au nevoie de pastori. Si cum majoritatea oamenilor se simt oi si nu lupi, aceste secte o sa prospere ca ciupercile dupa ploaie. 

Rio, carnaval si samba !!!

Pe noua februarie 2013 a inceput celebrul carnaval de la Rio, considerat cel mai mare din lume. Timp de cinci zile, pe strazi sunt zilnic peste doua milioane de oameni, care petrec aproape non-stop pe ritmuri de samba, intr-o explozie de culori, lumini si voie buna. Carnavalul nu are o data fixa, el are loc mereu cu 40 de zile inainte de Paste. Orasul care gazduieste carnavalul, Rio de Janeiro, nu este capitala Braziliei cum foarte multa lume crede. Cel putin nu mai este in zilele noastre. Al doilea oras ca marime din Brazilia (dupa Sao Paulo), are in jur de 6.4 milioane de locuitori si a fost capitala Brazilie intre 1763 si 1960. Pe langa vestitul carnaval, Rio, care este cel mai vizitat oras din emisfera sudica, mai este renumit si pentru una dintre noile minuni ale lumii, statuia lui Cristos Mantuitorul, inalta de 30m (cam cat un bloc de 10 etaje), amplasata pe varful muntelui Corcovado (710m) celebra plaja Copacabana,  stilul de muzica bossa nova (o combinatie intre samba si jazz) si bineinteles, samba !

    Simbolul carnavalului, samba isi are originea in Bahia (unul dintre cele 26 de state din care este compusa Brazilia) si isi are radacinile in Rio de Janeiro si traditiile religioase africane, aduse aici de sclavii care populau plantatiile de bumbac si cafea din Bahia.  Pentru brazilieni samba este aproape o religie si cea mai populara exprimare a culturii lor. Samba de Roda (dansul cercului), care in 2005 a devenit "mostenire a umanitatii UNESCO",  este stilul principal din care se trage samba carioca, stilul care este cantat si dansat la Carnaval. Samba are chiar si o zi nationala si anume 2 decembrie.

    In mod traditional, samba este cantata la un instrument numit cavaquinho, un fel de chitara mai mica si un instrument de percutie, numita tamborim (care nu este acelasi lucru cu tamburinele). Este o toba mica de origine portugheza si africana, care scoate niste sunete inalte si ascutite si de cele mai multe ori pentru percutie se foloseste un mic bat de lemn. Dar samba moderna foloseste si alte instrumente, datorita influentei culturii americane, de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Un nou "beat" a aparut in anii '50, numit bossa nova, dand un accent ritmic original stilului "vechi", stil imprumutat din jazz. Tromboane, trompete, clarinete sau flauturi sunt doar cateva din instrumentele folosite. Dar samba nu inseamna doar muzica. Samba inseamna o intreaga cultura, a mancarii, a dansurilor variate (miudinho, coco, pernada si samba de roda), a petrecerilor nebune, a costumelor fabuloase din paiete, margele si pene si a picturilor pe corp (numite picturi "naive", datorita stilului copilaresc si simplu). Absolut toti cei care ajuta la splendoarea carnavalului sunt artisti, sculptori sau stilisti anonimi. 

     Punctul culminant al carnavalului este defilarea scolilor de samba pe Sambadron,  un "bulevard" incadrat de doua tribune cu 72.000 spectatori. Locurile din fata de vand de multe ori cu sute daca nu chiar mii de dolari. In Rio sunt aproximativ doua sute de scoli de samba, impartite in cinci divizii. O scoala de samba este formata din cartiere locale care vor sa participe la carnaval impreuna si care au unele legaturi sau au un trecut comun. "Grupul special" este alcatuit din 12 scoli, crème de la crème, elitele ! Aceste scoli de dans se pregatesc tot anul pentru "confruntarea" cu rivalii. Bugetele ating sumele de 2-3 milioane $. 

Fiecare scoala isi alege o tema, inspirata din miturile stravechi, evenimente istorice sau pur si simplu viziunea lor asupra vietii sau a problemelor internationale si incearca sa o portretizeze cat mai bine cu putinta. Costumele, muzica, estetica, absolut totul conteaza si nimic nu este lasat la voia intamplarii. Fiecare scoala are in jur de 6-8 care alegorice, care mai de care mai spectaculoase si pana la patru mii de membrii care defileaza pe ritmuri de samba. Ordinea in care defileaza participantii este foarte stricta. Primii care intra in "lupta" se numesc comissáo de frente, compusa din zece pana la cincizeci de oameni. Acestia au rolul de a prezenta scoala si de a intretine atmosfera. "Bufoni" ar spune unii, dar nici pe departe. Rolul lor este foarte important, ei executa coreografii spectaculoase in costume elegante si de obicei spun o scurta poveste. Dupa ei, urmeaza primul car alegoric, denumit abre-alas, in traducere directa, aripa care deschide (defilarea). 

Un rol foarte important il are porta badeira, cea care are grija de steagul scolii. Trebuie sa-l agite necontenit, sa nu se ruleze. Tot timpul este acompaniata de mestre-sala, cel care trebuie sa atraga atentia tuturor asupra "reginei".

Porta badeira si mestre-sala

Cei care populeaza carele, sunt numiti destaques, si au de asemenea un rol foarte important. Acestia poarta cele mai luxuriante costume care pot cantari cateva kilograme. In varful fiecarui car, se afla un destaque principal. Aceasta canta si danseaza fara incetare, cat timp carul alegoric defileaza. 

Ala das baianas sunt o ramura obligatorie a unei scoli de samba si este compusa din minim 100 de femei care merg pe langa si in fata carului si danseaza. Puxadores sunt cantaretii principali care canta tema principala la cate un cavanquinho, velha guarda sunt veteranii scolii care au facut istorie pentru aceasta, bateria, formatia de samba cu tobe (cuicas) urmati de madrinha da bateria, sau "zeita trupei", care de obicei este o celebritate extrem de sexy. 

Destaque principal

Carnavalul de la Rio este un motiv de sarbatoare, nimeni nu are voie sa fie trist in aceasta perioada. Extrem de multe vedete din lumea sportului, a filmului sau a muzicii participa la acest eveniment. 

Pe langa spectacolul de pe Sambadrom, festivaluri de tot felul au loc in tot orasul cat si pe celebra plaja Copacabana. Milioane de oameni danseaza, canta si petrec pe strazile orasului. Absolut toata lumea poate participa, de aceea turistii sunt extrem de incantati de acest festival. Tot ce trebuie sa faci este sa te alaturi distractiei, sa iei "pulsul" din mijlocul multimii, sa te bucuri alaturi de ei. Chiar daca petrecerea principala are loc pe Sambadron, cel mai mare dans se organizeaza in piata Cinelândia din centrul orasului. Anul trecut, se estimeaza ca au participat aproape cinci milioane de petrecareti la acest carnaval. Iar politia din Rio (oras cunoscut pentru rata destul de ridicata a infractionalitatii) nu a primit nicio plangere legata de vreun incident, semn ca principala ocupatie a oamenilor in acea perioada este una singura de la care nu ai voie sa te abati: samba !!!                                                                                  

Madrinha da bateria

Helmuth Duckadam si renta viagera

7 mai 1986. Pentru multi este o data obisnuita. Pentru iubitorii fotbalului, dar mai ales pentru suporterii stelisti, este cea mai importanta zi din istoria clubului. Este ziua in care echipa de aur a Stelei, condusa de pe banca de catre Emerich Jenei, a castigat Cupa Campionilor Europeni, actuala Champion's League, in fata Barcelonei. Prima echipa din sud-estul Europei care reusise o asemenea performanta, indraznesc sa spun, irepetabila in actualul context. Povestea o stie deja toata lumea, cu cele patru penalty-uri aparate de Helmuth Duckadam sau celebra expresie "suntem finalisti...am castigat cupa" a lui Teoharie Coca Cosma. Tin din capul locului sa precizez ca sunt stelist de mic, m-am bucurat pe stadioane alaturi de Steaua si am plans de ciuda cand pierdea. Dar articolul asta nu este o oda dedicata generatiei 1986. Din contra. Unii fanii mai fanatici sigur o sa scape o injuratura, o jignire, asa cum se obisnuieste in mediul online de la noi, dar tot o sa-mi duc ideea pana la capat.

De cateva saptamani se vorbeste de acordarea unor rente viagere pentru unii dintre fostii fotbalisti ai castigatoarei CCE. Pentru cine nu stie, renta viagera este stipulata in Legea educatiei fizice si sportului, Titlul X, art. 64 care spune cam asa: Sportivul de performanta care a obtinut o medalie de aur, argint sau bronz in probele individuale sau pe echipe din cadrul JOCURILOR OLIMPICE sau o medalie de aur la 

CAMPIONATELE MONDIALE si EUROPENE de seniori - probe olimpice, are dreptul, la cerere si cu 

confirmarea Ministerului Tineretului si Sportului, la o renta viagera. 

Buuun, de ce am scris cu caps look? Simplu, ca sa subliniez ca sportivii care pot beneficia de o renta viagera sunt cei care au aparat culorile TRICOLORULUI, nu culorile echipe de club, in speta FC Steaua Bucuresti. Ca multi romani, sub jugul aspru al comunismului, s-au identificat cu Steaua in acea seara de mai, este normal. I-au considerat "romani de-ai lor" si foarte bine au facut. Dar la fel de adevarat este ca (poate) la fel de multi romani, mai ales suporteri ai echipelor rivale, i-au considerat doar jucatorii Stelei si atat. Nu s-au simtit reprezentati de acestia, ba din contra, au fost putin tristi ca Steaua a ajuns sa ridice cel mai ravnit trofeu la nivel de echipa de club si nu echipa lor favorita. La fel, este un lucru perfect normal si necondamnabil. Fiecare are dreptul sa iubeasca ce echipa doreste.

Revenind la domnul Duckadam, care este revoltat din cale afara ca nu a primit renta viagera pentru castigarea CCE. Dansul a avut o intalnire cu ministrul tineretului si sportului, domnul Nicolae Banicioiu si cu doamna Carmen Tocala, pentru a discuta cu domniile lor despre marea "nedreptate" care i-a fost facuta, atat lui cat si altor cinci jucatori care, atentie, "nu au avut sansa de a juca afara si au probleme financiare". Buun, hai sa dam Cezarului ce e al Cezarului si sa nu ne mai ascundem dupa perdea, cum este tipic romanesc. De ce sa li se dea renta viagera unor fosti sportivi care oricum o duceau mai bine pe vremea aceea decat 90% dintre romani? Ei cu gura lor au recunoscut ca au beneficiat de unele avantaje, ca securistii mai inchideau ochii la un video, un pachet de cafea sau un cartus de tigari, haine sau alte lucruri la care romanul de rand nici nu visa. Aveau un acoperis deasupra capului, luau masa in restaurantele de lux ale acelor vremuri, aveau prieteni la nivel inalt plus cate si mai cate. Viata de fotbalist, mai ales fotbalist al Stelei, era cum nu se poate mai buna atunci. Unii dintre acesti fotbalisti ca Lacatus, Boloni, Piturca, Iordanescu, si-au facut averile dupa revolutie. Si in niciun caz nu au strans milioane ca au jucat afara. Nu se castiga atat pe vremuri. In schimb s-au apucat de antrenorat, unii cu mai mult succes, altii mai putin, s-au apucat de afaceri, au investit, si-au facut o familie. Tot respectul pentru asta si bravo lor. In schimb, Barbulescu, Majaru, Duckadam, Balan si Bumbescu, nu au fost atat de "norocosi" pentru ca acum sunt aproape saraci lipiti. Nu se aduce aminte ca unora le-a placut bautura, jocurile de noroc si viata buna, au fost parasiti de neveste din cauza asta si uitati de prieteni.

 Atat de sarac este domnul Duckadam, ca din 2008 pana in 2012 lua o renta de revolutionar de 2200 de lei pe luna, salariu la care un doctor in Romania nici nu poate visa ! Pe 21 decembrie 1989, "marele" revolutionar (si citez vorbele dansului): a aflat ca Ceausescu a cazut, a cantat la miting cu alti aradeni...". A cantat..cand alti tineri mureau pe strazi lasand in urma familii indurerate. Dansul a facut parte si din Frontul Salvarii Nationale, unde alaturi de o alta persoana, timp de doua luni s-a ocupat de toate ajutoarele care intrau in tara prin vama Arad. Tot domnia sa alaturi de respectiva persoana, decidea unde ajung ajutoarele: 6 vagoane la Brasov, 7 la Constanta, etc. Si cum nu iese fum fara foc, nu putini sunt cei care il arata cu degetul pe fostul portar pentru cat efort depunea in perioada cand a fost revolutionar, cand venea ca un domn la volanul ARO-ului castigat dupa finala din '86, pleca cu el burdusit de cartuse de tigari sau alte alimente si dormea linistit acasa. Dar sa zicem ca toti sunt rautaciosi iar dansul este imaculat. Mai merita mentionat ca prin 2005, Duckadam lasa Romania in urma dupa ce a castigat la loteria vizelor si se stabileste in Statele Unite, Arizona, alaturi de fosta sotie Ildiko si fiica lor, Brigitte. A vazut ca in America nu umbla cainii cu covrigii-n coada si trebuie sa pui osul la treaba asa ca s-a intors in scumpa Romanie pentru ca la finalul anului 2004 sa se inscrie in partidul atotstiutorului si bagatorului in seama, cel fara de prihava si ciripitorul sef in cele sfinte, Gigi Becali. Actualul job al lui Duckadam? Presedintele de imagine al Stelei: adica e pe post de mascota, mai da o declaratie din cand in cand si castiga cel putin 2500 de euro pe luna (A spus-o chiar Gigi, nu sunt fabulatii). Dar de, 2500 de euro in Romania sunt bani putini, asa ca mai vrea si o renta viagera pentru Cupa castigata. 

Merita adaugat ca are numai doua prezenta in nationala Romaniei. Chestionat in urma cu patru ani de ce are atat de putine selectii, a raspuns franc: mi-a fost frica de concurenta de la nationala ! Il inteleg, in afara de noaptea de 7 mai 1986 unde a fost MAGNIFIC, Helmuth Duckadam a fost un portar mediu spre modest. Cine crede altceva ori nu se pricepe la fotbal ori nu vrea sa vada adevarul. Dar cand zici ca ti-e frica de concurenta de la lot..numai portar de mare valoare nu esti. 

Ii doresc domnului Duckadam multa sanatate, o viata cat mai lunga si indiferent daca primeste sau nu o renta pe care nu o merita "ca sa ii mai aline batranetile" cum singur spune, poate anii care trec peste domnia sa o sa-i aduca si mai multa intelepciune si sa-l faca sa inteleaga ca foarte multi oameni au murit pentru tara asta, au ramas paralizati, au fost pe baricade (la propriu !) si au luptat cu arma-n mana la Revolutie, foarte multi au murit (si inca mor) de foame pe cand dumnealui castiga un salariu de la Steaua pe care un profesor universitar care salveaza vieti nu o sa-l castige in vecii vecilor.

Copii batrani vs copii digitali

     Acum cateva minute am citit un articol pe site-ul ziarului Adevarul, intitulat ".Copiii digitali". Inceputul este absolut.."fermecator": vi s-a intamplat vreodata sa il descoperiti pe copilul vostru de 3-4 ani butonand smartphone-ul si descoperind singur cum se acceseaza aplicatiile? Pustiul vostru de pana in 14 ani pare plictisit de scoala (iti dai seama, ce descoperire) dar ii sclipesc ochii cand vine vorba de jocurile video? Inseamna ca stiti deja cum este sa fiti parintele unui copil "digital". Apoi autoarea, dupa o mica paranteza in care ne povestea cum era copilaria ei, incearca sa-si raspunda singura la maretele intrebari: sunt ei diferiti in vreun fel de copiii de acum 30-40 de ani? Au structuri neuronale diferite? Plus alte intrebari la fel de cretine.

    Urmeaza cateva paralele intre copiii de atunci si cei de acum, iar concluzia autoarei este ca nu bietii copii sunt de vina ca rup netu'-n doua, sunt antisociali, la 12 ani cantaresc aproape 80 de kile si majoritatea liceenilor daca ii intrebi cine a fost Nicolae Iorga, o sa-ti raspunda ca a fost cine stie ce fotbalist. Nu, neprihanitii si cuminteii de ei care rup youpornul in doua, de vina sunt parintii care nu ii inteleg si care au asteptari nerealiste de la plozii lor. Adica cum, tu ca parinte iti permiti macar sa poti spera ca fii-tu sa citeasca o carte? Nesimtitule !! El trebuie sa stea pe facebook, pe Messenger si pe Skype si sa asculte muzica. Pentru ca el asta face, in timp ce isi face si temele, normal. (Cand am citit aberatia asta, era sa ma inec cu o gura de ceai, asa am ras). Si apropo, parinte ticalos care citesti asta, copilul tau trebuie sa aiba acces non stop la cardul tau, pentru a face cumparaturi online. Cum sa-si miste curul ala puturos pana la magazin cand, vorba autoarei, poate sa dea un simplu click? 

Daca asta este gandirea unui parinte modern cum se vrea autoarea, atunci e clar, tara este pe drumul cel bun...spre prapastie ! Imi aduc aminte (si cei care au cel putin 25 de ani o sa-mi dea dreptate mai mult ca sigur) de copilaria mea. Da, imi permit sa zic a mea, pentru ca nu as da-o pe o suta de copilarii ca a celor de acum. Maica-mea se chinuia sa ma bage in casa, actualii parinti ar face orice sa-si vada odraslele pe afara cum dau cu piciorul intr-o minge sau se joaca batminton. In schimb ei fac campionate la Fifa 13, cu "prietenii" fara chip, din spatele monitoarelor. Eu ma ofticam ca un nebun cand pierdeam la "21" sau cand stateam pe bara in curtea scolii cand pierdeam unul dintre celebrele meciuri  de "10 minute sau doua goluri". La fel ca ceilalti copii, imi dezvoltasem chiar abilitati de bufnita, jucam pana se lasa seara si ne chioram sa vedem mingea aia peticita dupa care alergam ca turbatii. Nu stiam ce e aia Counter Strike, noi ne "omoram" live pe timpul verii cand ne udam cu sticle de 2L pline cu apa. Stateam cu orele sa-mi fac cornete din caietele vechi, aveam limba albastra de la cerneala linsa cand faceam varful cornetelor. Nu aveam ultimul model de sabie la World of Warcraft cum au ei in mediul online. Insa aveam cea mai smechera teava cu cornete, cu luneta si alte cateva tevi mai mici lipite cu "izolirul" lui tata, unde imi puneam cornetele de rezerva. Cred ca si un veritabil bosiman care vaneaza cu asa ceva ca sa traiasca, ar fi fost mandru de "arma" mea. Aveam cracan cu "invizoace", eram spaima oricarei bucati de sarma pe care o taiam sa-mi fac munitie. Am fost chiar putin invidios pe fetele din clasa care aveau coperti frumoase la caiete. Dar nu am regretat nici macar o clipa ca pe ale mele le-am transformat in portofele unde pariam surprize Turbo mai ceva ca un dependent de casinouri. Ma camuflam pe sub masini mai ceva ca un ninja cand ne jucam de-a v-ati ascunselea. Veneam ca un purcel acasa, din cap pana-n picioare, dar ai mei niciodata nu mi-au dat sticluta cu gel dezinfectant sa-mi dau pe maini de fiecare data cand atingeam ceva. Si culmea nu m-am imbolnavit vreodata de ceva. Jucam flori, fete si baieti, dracu si culorile, frunza, leapsa, castelul, peretica, liniuta, ratele si vanatorii, tarile si cate si mai cate jocuri. Si chiar daca nu exista internet pe vremea aia si acces la informatie nelimitat cum se lauda autoarea articolului din Adevarul ca au cei din ziua de azi, m-as fi putut lua la intrecere cu orice "digital" din ziua de azi, indiferent de varsta, si l-as fi batut la curu' gol la geografie si istorie. 

De ce am avut o copilarie atat de frumoasa? Pai ce uita unii "parinti moderni" este ceea ce ne-a definit pe noi ca generatie: educatia si disciplina. Cum intram in casa ma lua mama direct:

-Ce-ai facut la scoala. Ce note ai luat?

-Pai 8 la istorie, 8 la romana...4 la mate...

-Caaat? Jaaaap, jaap ! Doua scurte mai rapid decat mi-ar fi dat Ali in zilele lui bune. Frica de note mici o aveau absolut toti din generatia mea. Cine zice ca nu, minte de ingheata apele. Si nu ii acuz pe ai mei ca nu intelegeau ca notele nu reflecta mereu realitatea. Din contra, le multumesc ca m-au invatat sa am frica de ceva. Vorba aia: pavaza buna trece primejdia rea. Desi nu bataia era marea problema a celor ca mine ci mai degraba pedepsele privative de libertate. Cand erai pedepsit si te uitai cu jind pe geam la copiii care se joaca fericiti afara, parca intreg cerul cadea pe tine.

In ziua de azi copiii nu mai primesc bataie. Indiferent ce fac. Daca la 3 ani iau o surubelnita si iti fac laptopul praf, au nervi. Daca se trezesc tipand si injurand ca apucatii  intr-un magazin ca ei nu pleaca de acolo fara jucaria dorita, au personalitate. Daca isi fac freza si parul de parca sunt niste papagali din jungla amazoniana, sunt niste neintelesi. La noi parca era mai simplu: tipi? bataie ! vorbesti urat? bataie ! Fumezi? Pff, bataie de te caci pe tine ticalos mic. Orice faceai cand erai mic, primeai bataie. Era parte din tine, ba chiar daca nu mancai bataie pe vremea aia de la parinti si aflau ceilalti copii, erai privit ca un ciudat. Bataia era rupta din rai. 

Si ajungem tot la vorbele doamnei Tincuta Apateanu..parintii sunt vinovati ca nu isi inteleg copiii retardati care in loc de creier au saruri de baie de la etnobotanice, care desi au acces la informatii cu nemiluita si vezi Doamne o pot procesa altfel decat noi astia mai "invechiti", nu sunt in stare sa ia bacul ala nenorocit (la noi nu se punea problema DACA iei bacul, ci nota cu care il iei, care trebuia sa fie cat mai mare). Parintii sunt vinovati de un singur lucru, care ar fi schimbat ecuatia problemei cu 180 de grade: si-au lasat de capul lor copiii intr-o jungla, unde totul se petrece accelerat, unde esti bombardat cu informatii de tot felul, si bune si rele, unde ai acces facil la site-uri cu decapitari si violuri, unde pana acum un an iti puteai comanda (cu doar un click doamna Tincuta) droguri si sa ti le aduca la usa mai repede decat iti aduc pizza. Pe siteuri porno nici nu mai vorbim, astea sunt deja plictisitoare pentru cei de 13-14 ani. 

Nu sunt inca parinte, sunt de acord ca un copil iti schimba viata. Dar cu un copil vine si o responsabilitate uriasa. Daca il lasi de capul lui, daca ii iei de la 6 ani iphone, daca ii dai acces la PC cu orele (eu la primul calculator aveam voie maxim 2 ore si asta daca luam note bune la scoala) nu o sa ai un copil modern. O sa ai o oaie capiata, care face parte dintr-o turma fara cioban, un antisocial, un needucat si un rebel. Si nu el o sa sufere ca de, pana la o varsta o sa functioneaze scuza cu "asa sunt toti tata in jurul meu". O sa suferi tu dragule parinte, cand fii-tu o sa te sune de la sectie, cand o sa vezi ca este respins de societate sau mai rau, cand o sa te sune baietii aia in alb de la medicina legala ca ti-au gasit plodul la bordul masinii facute praf, dupa ce a consumat intr-o singura seara cat consumi tu intr-un an de zile.