Aventurile lui Costel, episodul 4

    După afacerea cu japonezii încheiata în mod miraculos datorită lui Costel, urmă o perioada prosperă la firmă. Ştefan îşi respectă cuvântul şi-l făcu director adjunct pe Marius, care oricum ţinea firma în spate, lucrând de dimineţă până seara, noi contracte din ce în ce mai avantajoase veneau pe banda rulantă şi toată lumea era fericită. Ştefan se schimbase radical, nu părea să-l mai intereseze atât de mult firma şi încerca să-şi trăiasca viaţa din plin. Unii angajaţi erau uimiţi de modul în care erau trataţi la birou de şeful lor iar tensiunea în firmă scăzuse semnificativ. Circulau tot felul de zvonuri ba că Ştefan avea cancer şi era pe moarte şi vroia să fie un om mai bun şi în timpul programului nu doar în afara lui la petreceri, înainte să se ducă la cele sfinte, ba că o luase razna din cauza drogurilor, ba că vroia să se retragă şi să-l lase pe Marius la conducere. Cert e că se bucurau de schimbarea de atitudine a şefului lor mai mult decât se bucuraseră de prima oferită şi veneau de plăcere la birou. Vara era pe sfărşite şi se apropia termenul de trei luni în care Marius promisese să-l cazezese pe Costel. Dar odată cu trecerea timpului se obişnui cu el şi îi spuse că poate rămână pe o perioada nedeterminată. Costel era un om din care afară de vesel, nimic nu îl întrista şi nu-l scotea din lumea lui şi prin stângăciile lui îi însenina de multe ori ziua.

Într-o zi Ştefan dădu buzna în birou. Marius se uita concentrat pe nişte acte iar Costel era întins pe canapea şi se juca de zor angry birds. De când descoperise minunile tehnologiei, Costel era nedespărţit de telefon şi chirăia ca un copil la fiecare sunet scos de păsările din joc: weeeeeeeeee, exclama el fericit!

- Băi Marius te invidiez, nu ştiu cum poţi să lucrezi cu nebunul ăsta aici, ii spuse Ştefan. Şi că tot a venit vorba de nebuni şi nebunii, vreau să-mi arăt aprecierea pentru voi. Marius ridică ochii din foi şi se uită la Ştefan care scoase un plin din buzunar şi i-l întinse.

- Hmmm, despre ce e vorba? întrebă el suspicios.

- Deschide-l şi vezi, că doar nu e o bombă, răspunse Ştefan zâmbind.

Marius deschise plicul şi preţ de câteva clipe rămăsese cu gura căscată. Înăuntru era un pliant de la Ibiza Gran Hotel, unul dintre cele mai luxoase hoteluri de cinci stele din celebra staţiune, alături de două bilete de avion. La un calcul scurt, erau câteva mii de euro cheltuiţi.

- E prea mult...murmură el. Toată asta costă enorm Ştefan, eu...totuşi e Ibiza..nu am...

- Nu e mult deloc ! Meriţi asta. Dacă nu erai tu şi ţăcănitul ăsta de Costel, puteam să pierd absolut tot ce am.   Banii vin şi se duc băiete, o viaţă întreagă i-am strâns, am făcut compania asta de la zero, mi-am luat tot ce mi-am dorit şi pentru ce? Să pierd din cauza prostiei aproape tot în doar câteva săptămâni şi să fiu aproape de a mă linşa nişte macaronari? După întâlnirea cu niponii, îi povestise lui Marius despre sumele uriaşe pe care le împrumutase de la nişte italieni, bani pe care îi pierduse în casinouri într-un ritm ameţitor şi despre faptul că începuse să consume droguri. M-am crezut stăpânul lumii dar a fost doar o iluzie. Şi am scăpat datorită vouă. Aşa că meritaţi din plin răsplata asta, indiferent de bani. Doar eşti director acum şi ne merge din ce în ce mai bine aşa că nu îţi face probleme. Peste două săptămâni plecaţi amândoi. Se ridică, îi dădu lui Costel care nici nu îl băgă în seamă o palmă prietenească peste ceafă şi ieşi binedispus din birou.

- Costele, peste două săptămâni plecăm la Ibiza !! exclamă Marius fericit !

- Unde vericule? No cine îi asta? 

- La mare mă. E cea mai tare staţiune.

- Ioi, la mare..eu n-am mai fost la mare. Îi aşa fain acolo la Ibiza de te bucuri aşa? Eu n-am mai auzit de staţiunea asta. Îi la Constanţa? întrebă el confuz.

- Unde ai trăit mă Costele până acum? 

- Păi cum unde, la Arieşeni, răspunse el senin.

- Ok, las-o baltă. O să-ţi placă garantat. Nu-şi mai bătu capul cu vărul său şi toată ziua se gândi la cunoscutele plaje şi cluburi din Ibiza.
Cele două săptămâni trecură imediat şi veni ziua în care cei doi erau gata de plecare. Au fost conduşi la aeroport chiar de Ştefan, care le ură să se distreze la maxim în vacanţă. Zborul se desfăşură în condiţii normale şi după câteva ore se aflau cazaţi într-o cameră superbă. Costel era fascinat de luxul prezent la tot pasul şi analiza fiecare lucru în parte.
-  Ioi mă vere ce bolunzi, ăştia au pus cada în cameră, se minună el, când văzu cada cu hidromasaj. Ieşi apoi repede pe terasă şi începu să fluiere a admiraţie când văzu peisajul superb. O piscină uriaşă cu şezlonguri confortabile pe margine, palmieri şi alte plante exotice iar în spatele complexului o nesfârşită mare azurie.
Marius veni şi el pe terasă şi contemplă peisajul de vis.
- Costele eu mă duc să fac un duş apoi mergem să mâncăm ceva şi..
- No amu chiţăi de foame? Merem să facem baie !!! spuse el entuziasmat. Mâncăm după aia.
- Bine, bine, mergem la piscină, calmează-te, îi răspunse vărul său. Stai să fac repede un duş.
După câteva minute ieşi dar nici urmă de Costel. Ieşi pe terasă şi nu-l găsi nici acolo. Îşi aprinse o ţigară şi auzi dintr-o dată hohote de răs. Când se uită peste balustradă să vadă ce se întâmplă, îi căzu ţigara din gură. Costel îşi făcuse apariţia la marginea piscinei, îmbrăcat cu nişte pantaloni scurţi cu Spiderman. În picioare avea nişte labe de scafandru uriaşe şi plin de importanţă îşi potrivea ochearii de scafandru. Se dădu înapoi câţiva metri apoi începu să alerge ca o raţă dezorientată, incomodat fiind de labele de scafandru, în timp ce ţipa din toţi rărunchii: bombaaaaaaaaaa !! Exact la marginea piscinei se împiedică şi căzu ca un bolovan în apă, în aplauzele şi răsetele celor prezenţi. Marius se luă de cap şi exclamă nervos, de parcă ar fi vorbit cu un prieten imaginar.
- Nu se poate băi frateeee, e incredibil, nici o juma de oră nu avem de când am venit şi deja ne ştie tot hotelul, futu-ţi Costelu mă-tii...
Îşi puse pantalonii de plajă pe el, un maieu lejer şi ieşi din cameră. Lumea se uita la bălăceala lui Costel ca la o focă dementă. Costel făcea pluta, se scufunda, chirăia, lovea apa şi râdea cu gura până la urechi. Îl văzu pe vărul său şi ţipă din mijlocul piscinei:
- No haaai vericuleeee, îi aşa faină apa. No ce mai stai? Câteva persoane se întoarseră instinctiv spre Marius care se aşezase pe un şezlong şi îi zâmbiră. Dacă l-ar fi privit mai de aproape ar fi observat că era roşu ca racu de ruşine. Le făcu un semn sugestiv şi le zâmbi la rândul lui, arătând către Costel care ţipa ca apucatul:  My cousin, he is.. special. Ceilalţi scoaseră un ohhhhh prelung, ca şi când îi înţeleg "suferinţa", apoi îşi îndreptară din nou privirile către Costel şi giumbuşlucurile lui. În cele din urmă ieşi din piscină şi veni şi el pe şezlong.
- Marfă de marfă băi Mariusică, aşa ceva nu credeam vreodată. Ce limpede îi apa, ce frumos !
- Băi omule, controlează-te şi tu, dă-o dracu de treabă că te-a auzit tot hotelul !! Pentru ce ţipi aşa, te vânează cineva? Ne faci dracu de râs !!
Costel îl privi câteva clipe în ochi fără să clipească. Apoi lăsă privirea în jos, ca un căţel pe care îl cerţi când face o prostie.
- Îmi pare rău, da îi aşa fain aici, în tătă viaţa mea nu am mai văzut aşe ceva. Şi la piscină îi pentru prima oara. O să fiu mai atent, promit.
Marius simţea că pică cerul pe el. Nu îi cunoştea nimeni aici, erau într-un loc superb, datorită chiar lui Costel,   defapt avea un loc de muncă şi fusese chiar promovat datorită vărului său. Printr-un noroc chior dar oricum, fără nebunia lui Costel acum probabil ar fi fost în Bucureşti, în cel mai fericit caz lucrând pe un salariu de rahat, în loc să se bucure de o vacanţă luxoasă într-unul dintre cele mai tari locuri din lume.
- Costele, mie îmi pare rău. Suntem aici să ne distrăm aşa că fă ce-ţi trece prin cap, dă-i dracu pe toţi. Ia să facem amândoi bomba, ce zici?
Faţa lui Costel se însenină cât ai clipi şi îl îmbrăţisă pe vărul său. În secunda următoare amândoi săreau în apa ca nişte copii.
Continuară aşa o vreme iar când foamea îşi ceru drepturile ieşiră la unul dintre restaurantele din apropiere. Unul din ospătari veni cu o sticlă de vin şi le arătă că este din partea persoanelor aflate la cîteva mese mai încolo. Marius recunoscu grupul care se amuzase în urmă cu câteva ore de maimuţărelile lui Costel. Erau trei fete în jur de treizeci şi ceva de ani şi un tip care avea cam aceeaşi vârstă. Marius ridică paharul în semn de mulţumire iar grupul vesel le făcu semn să vină la masa lor. Costel acceptă fără nicio problemă. Aflară că erau ruşi şi aveau de gând să petreacă două săptămâni la Ibiza. Toată lumea se distra, erau din cale afară de prietenoşi, de parcă se cunoşteau de o viaţă. La un moment dat, una dintre rusoaice comandă câteva rânduri de tequila şi îi provocă pe cei doi la o întrecere. Marius refuză politicos dar Costel începu să râdă şi îi făcu semn vărului său cu ochiul. Marius era şi el destul de amuzat ţinând cont de performanţele lui Costel la băutură. Pe cât de amuzat era pe atât fu de surprins peste o jumătate de oră când Costel se făcu praf şi abia mai putea să vorbească. Olga, cea care propusese pariul era destul de pilită dar în niciun caz în halul jalnic în care se afla Costel. Uriaşul abia se mai putea mişca, articula cuvinte pe care nu le înţelegea nimeni şi arăta ca Stephen Hawking, în varianta retardată mintal nu doar fizic.
- A dracu' tu de muiere trişoare, bolborosea Costel în timp ce o privea pe fată cu ochii împăienjeniţi de la atâta tequila. Las' că-mi iau eu revanşa..
- Costele hai să te duc în cameră, lasă că o prinzi tu în altă zi pe nemernică, îl tachină vărul său.
- N-am nevoie de niciun ajutor. Mă duc..o să vedeţi voi...Se ridică, îi salută milităreşte pe toţi şi îi aruncă o ultimă privire confuză fetei, care râdea în hohote. Beţivă ce eşti, murmură el, apoi se îndreptă în zig-zag către hotel. Marius îl lăsă în pace, îşi promisese să nu-i mai zică absolut nimic. Hotelul era la doi paşi, Costel se îmbătase de prea mult ori la viaţa lui ca să îşi facă griji pentru el. Îşi văzu de conversaţia cu cei de la masă, în special cu Tatiana, o brunetă focoasă care îi făcu ochi dulci toată noaptea. Mai băură câteva pahare apoi Tatiana îi şopti la ureche să o urmeze în cameră. Era trecut de ora două noaptea când Marius părăsi camera fetei care era doar cu un etaj mai sus decât camera lui şi a lui Costel. Era obosit, capul îl durea destul de tare de la vinul băut la masă şi tot ce vroia era să doarmă. Cobora agale scările şi era aproape de camera lui când auzi o bufnitură destul de puternică într-o uşă puţin mai în faţă. Dădu din mână a lehamite şi îşi văzu de drum dar exact în clipa în care trecu pe lângă uşa respectivă, această se deschise brusc. Îl văzu pe Costel cum ieşe în forţă şi o ia la fugă. Trecu pe lângă el dezorientat, fără să-l observe, alergând ca un nebun, îmbrăcat într-o rochiţă roz şi cu o perucă blondă în cap. Mai şocant e că pe umăr purta ca pe un sac de cartofi o femeie leşinată.
- Costeleee, ce faci Costele se minună Marius, în timp ce se luă după vărul său. Ajunse în camera lor, unde Costel o aruncă în pat pe femeia leşinată, apoi ieşi repede din cameră lovindu-se de toţi pereţii. Se întoarse peste câteva clipe cu o cameră video. Trânti uşa şi făcând abstracţie de vărul său care privea înmărmurit întreaga scenă, apoi căzu aproape leşinat pe fotoliu.
- E prizoniera noastră, îngăimă el...m-a răpit...bestia..
Mirosea a alcool de la o poştă. Era rujat, genele date cu rimel, pe care şi-l întinsese pe toată faţa. Peruca blondă îi stătea într-o parte şi rochiţa în care era îmbrăcat abia îl încăpea. Degeaba încerca Marius să-l întrebe ce se întâmplă, Costel sforăia deja. Îşi îndreptă privirea spre femeia care era în pat. Îmbrăcată într-un costum din latex din cap până în picioare, părea să aibă maxim treizeci şi cinci de ani. Îi scoase căluşul din gură şi o scutură uşor să se trezească dar în zadar. Poate dacă o stropesc puţin cu nişte apă se trezeşte. Zis şi făcut dar în clipa în care femeia deschise brusc ochii, îi şi aplică lui Marius o lovitură care îl aruncă din pat. Ateriză năucit direct în cur şi se uita stupefiat la femeia care începu să ţipe ca din gură de şarpe.
- Oarbaaa după tine de moanstră îl auzi pe Costel care sări brusc în picioare, alb ca varul de spaimă. Vericule fă ceva, dă-i bătaie.
Marius nu apucă să reacţioneze că femeia se năpusti asupra lui Costel. Înşfăcă o pernă care era lângă ea şi deşi nu îi ajungea nici măcar până la umăr  îl lovea pe uriaş cu o viteză nebună. Arăta ca un chihuahua lovit de streche şi îl înjura în nemţeşte. După câteva secunde Costel o luă în braţe, deschise uşa de la baie şi o închise acolo cu lumina stinsă.
- Ce se întâmplă Costele aici? întrebă Marius şocat, în timp ce se freca la ochiul care deja începea să i se umfle. Cine morţii mă-sii e nebuna asta? Ce cauta la noi în cameră? O să cheme ăştia poliţia, fă-o să tacă, fă ceva.
Costel era dezorientat total. Se uita când la baie când la vărul său. O trase pe femeie din baie ca pe o cârpă. Marius deschise uşa de la intrare şi scoase un ţipăt când văzu un bărbat îmbracat intr-un costum de piele, cu o mască pe faţă. I se vedeau doar ochii, la gură avea un fermoar argintiu iar la gât avea o zgardă cu un lanţ lung.
- Aoleu Doamne, e ciudatul !! strigă Costel. Ptiu, piei satană ! Costel îi aplică de frică o lovitură pe care bietul om o resimţi din plin şi căzu ca un bolovan. Abia atunci observă Marius de ce nu putu să se apere sau să se ferească. Avea măinile legate la spate cu nişte cătuşe nichelate. Femeia răcni când îl văzu pe bărbat căzând şi se repezi să vadă dacă e bine.
- Bagă-i repede în cameră Costele că o încurcăm rău de tot. Îi puse chiar el căluşul la gură femeii şi o închise din nou în baie în timp ce Costel îl băgă în cameră pe bărbatul inconştient. Spune-mi şi mie ce se întâmplă Costele că o iau razna. Ce e cu ăştia doi?
- Îs diavoli, pe legea mea dacă ăştia nu sunt diavoli. Stătea aproape de terasă de parcă i-ar fi fost frică să-i atingă pe cei doi în timp ce strângea la piept camera video pe care o luase din camera celor doi.
- Ce e cu camera aia? Pentru ce dracu ai furat-o? Ia dă-o încoace. Costel făcu ochii mari cât cepele de parcă cineva vroia să îi fure cea mai de preţ jucărie. În cele din urmă întinse camera fără să mai spună vreun cuvânt. Dădu play şi se uita fără să clipească la ecranul micuţ unde se derulau imaginile. Se uita cu gura căscată, parcă îl văzuse pe dracul gol. În cadru care curpindea toată camera, apărea pentru prima oara femeia care avea un bici în mână. De pe terasă intră în patru labe bărbatul care juca rolul de sclav. Ea îl biciuia destul de tare, îl punea în genunchi şi îl jignea în toate modurile posibile. Apoi îi puse o lesă şi îl plimba ca pe un câine prin camera şi pe balcon. Ai dracu nebuni cu bdsm-ul vostru, spuse Marius cu voce tare fără să-şi dea seama. Dar ce urmă aproape că îi tăie răsuflarea. O bufnitură se auzi când uşa camerei aproape că zbură din ţâţâni. Costel intră în cameră împleticindu-se, căzu, dar se ridică repede şi se prăbuşi în patul celor doi care îl priveau muţi de uimire. Femeia veni şi încercă să-l trezească pe Costel care era praf de la nenumăratele shoturi de tequila. Ajutată şi de sclavul ei, reuşi cu greu să-l ridice pe marginea patului şi îi zicea într-o engleză stâlcită că a greşit camera. Costel avea ochii închişi şi încercă să se culce la loc.
- Weggehen tierisch (ieşi afară brută)
- Lasă-mă fă Maricico în pace, iar te legi de mine? bolborosi el.
De la atâtea zgâlţâieli şi îmbrânceli îi veni să vomite. Căzu din pat într-o încercare eşuată de a ajunge la baie si vomită pe covorul celor doi nemţi apoi încercă să se urce din nou în pat. Femeia ţipa când la el, când la bărbatul îmbrăcat în piele şi îi lovea pe amândoi cu biciul. În cele din urmă, de parcă brusc i-a venit o idee, asteptă câteva minute până Costel adormi din nou şi se duse repede la dulap de unde scoase rochia roz şi peruca pe care le purta Costel. Îi dădu un ordin scurt sclavului, pe care îl chema Klaus din ce înţelesese Marius şi începură amândoi să-l dezbrace rapid pe Costel. În câteva minute avea rochiţa pe el şi era rujat şi machiat ca un travestit veritabil. Apoi tipa îi comandă lui Klaus să îi lege mâinile cu un cordon şi să se urce alături de el în pat. El execută fără să comenteze şi începu să-i ronţăie o ureche lui Costel care dormea buştean şi să-l mângâie tandru în timp ce dominatoarea tot agita biciul de parcă era dusă cu pluguşorul.
- Ja !! Ja!! beißen ! (Aşa, muşcă-l!) ţipa ea înfierbântată.
- Vai de capul meu...exclamă Marius uimit. Costele tu îţi aduci aminte ceva? Dar vărul său nu răspunse, stătea pe fotoliu cu capul în mâini. Marius continuă să se uite cum femeia dădea ordine şi cum amărâtul de Klaus executa imediat. Femeia scoase apoi nişte cătuşe şi îi legă mâinile la spate bărbatului său. În momentul în care scoase şi un vibrator uriaş tresări şi se uită la Costel. Bă nu se poate..aşa ceva....De ce îi era frică nu scăpă. Tipa luă vibratorul, turnă puţin gel lubrifiant pe el şi dintr-o mişcare îl băgă în curul lui Costel care sări ca ars de parcă era electrocutat. Începu să ţipe panicat, de durere, de uimire. Smulse pur şi simplu cordonul cu care era legat şi îl lovi pe Klaus care zbură din pat. Femeie se năpusti asupra lui dar o doboră şi pe ea cu un dos de palmă. Costel se învârtea ca un titirez prin camera dând din mâini incontrolabil şi înjurând ca la uşa cortului. Îi mai aplică o lovitură de picior în stomac lui Klaus, care oricum era inconştient apoi încercă să se liniştească. Capul aproape îi exploda de durere şi vorbea singur.
- Ioi mă da ce pula mea se petrece...cine..Mariusică? bă ce mi-aţi făcut...ai dracu bandiţi...vă omor. Vorbea incoerent şi i se putea citi panica în priviri. Dintr-o dată o ridică pe femeie pe umăr şi ieşi din cameră în fugă, exact în clipa în care vărul său trecea pe acolo.
- Băi Costele nu pot să cred, eşti bine? Vrei sa vorbim despre ce s-a întâmplat?
- Nu...eu zic să-i mierlim, până nu ne omoară ei pe noi, mama lor a dracu de viermi, spunea Costel cu lacrimi în ochi.
- De ce să ne omoare Costele? Până la urmă tu ai intrat peste ei şi dacă nu îţi aminteşti îţi spun eu, le-ai vomitat pe covor. Despre cealaltă parte mai bine nu vorbim.
- No amu ce parte? Ce mai e de vorbit acum că am scăpat cu viaţă şi...
- Mă omule ţi-au băgat un vibra..
- Ce?? au băgat ceva în mine??? îl întrerupse Costel care fugi în faţa oglinzii şi se uita disperat în timp ce se întorcea pe toate părţile. Vericule fută-i Stalin, ăştia au vrut să-mi fure organele !! spuse el şocat.
- Poftim? După câteva secunde în care privi faţa şocată a lui Costel, pe Marius îl pufni un râs incontrolabil.
- Băi Mariusică, nu e de râs!! Ce mi-au luat? M-au operat? Sunt traficanţi de organe? O să mor?? ţipa el terifiat.
Râsul isteric al lui Marius nu îl calmă pe Costel şi tocmai în clipa aia cineva bătea energic la uşa. Deşi încerca să se oprească din râs, Marius nu putu şi Costel deschise uşa. Doi angajaţi ai hotelului salutară scurt. Datorită gălăgiei de mai devreme, vroiau să se asigure că totul este în regulă. Când îl văzură pe Costel cu privirea de bovină rătăcită, îmbrăcat ca un travestit şi pe Marius cu lacrimi în ochi care râdea de se prăpădea, le ură celor doi o seară plăcută, nu înainte de a-i ruga să păstreze liniştea. Marius le făcu semn că a înţeles şi îl trase pe Costel care aproape că se agăţă de cei doi.
- Băi..calmează-te..îi zise el gâfâind. Nu ţi-a furat nimeni niciun organ, totul e ok. În timp ce vorbea cu vărul său, Marius şterse repede filmuleţul la care se uitase.
- No atunci de ce răzi aşa, esti bolund? Ce e pe casetă? Dă-mi să mă asigur, spuse el.
- Nu are casetă omule, e ca la telefon, are card, dar uite, s-a sters din greşeală tot. Îi arătă camera lui Costel să se convingă. Nu era nimic, râdeam că te-au îmbrăcat aşa să facă mişto de tine, probabil pentru că ai intrat peste ei.
- Eşti sigur? Nu mi-au făcut nimic?
- Totul e ok Costele. Uite, nu ai nicio tăietură, nu sunt traficanţi de organe. Hai linişteşte-te, au vrut să facă şi ei o glumă proastă, de aia s-au şi îmbrăcat aşa.
Nu îl lăsa inima să-i spună lui Costel ce văzuse şi să-i distrugă moralul. Îi era milă de vărul său prostănac care abia se calmă, după ce conştientiză că nimeni nu vroia să-i fure organele. O scoase şi pe femeie din baie şi îi spuse să dea totul uitării pentru că şi ei o să facă la fel. Se asigură că nu o să ţipe, îi scoase căluşul şi îi înapoie camera.. Nemţoaica nu zise nimic, se aplecă asupra lui Klaus, care încă era întins pe jos cu ochii deschişi. Îl ridică şi părăsiră fără niciun cuvânt camera.
- Vericule deci nu avem nicio problemă? Sigur, sigur?

- Da mă, pe cuvântul meu. Du-te şi spală-te şi hai sa dormim puţin, bine? Hai că a fost o seară de pomină.

Costel se duse ascultător să facă un duş şi când se întoarse, vărul său deja dormea. Se culcă şi el, nu înainte de a se mai uita odată în oglindă să vadă dacă nu are vreo urmă pe corp.