Civilizație vs Sălbăticie

    De multe ori în societatea actuală, standardul unei vieți "bune", este dat de accesoriile și gadgeturile pe care le deții. Sunt standarde universal acceptate, într-o societate din ce în ce mai degradată. Majoritatea visează la un telefon mobil de ultimă generație, la o geantă de 'nșpe milioane, un televizor full hd cu diagonala cât peretele sau cine știe ce haine pe care le porți chiar daca nu îți plac, pentru că "așa e moda". Faci credite peste credite, rate uriașe, că doar nu poți să rămâi în urmă cu tehnologia. Cum s-ar uita la tine colegul sau colega de la muncă, dacă te afișezi în anul 2014 cu un telefon "antic"? Nu are touch?? Dar vai, e de neconceput ! Ce contează că habar nu ai să pui o melodie pe el, să instalezi un program și chiar dacă înveți lucrurile astea marunte, rar o să le folosesti. Important e să ai gadgetul, să-l pui neapărat la vedere pe masă când ieși în oras. Și nu, nu sunt hater, dețin astfel de gadgeturi dar pe care le și folosesc și le valorific la adevărata lor valoare.. Nu sunt "ultima fiță" dar sunt suficiente pentru ce am nevoie. 

   Dar nu despre asta e vorba. M-am întrebat de multe ori, oare ce înseamnă cu adevărat fericirea? Bani, case, vile la munte și la mare, acces la ultimele minuni tehnologice? Într-o mare măsura, poate că da. Pe de altă parte, de ce aproape toți oamenii cu bani sunt nefericiți? Când ajungi să ai totul, constați cu stupoare că defapt nu ai nimic. Ești gol pe dinăuntru și încerci să umpli golul ăla cu diverse "jucării". Nu e o regulă general valabilă, dar nici nu este doar o excepție. 

    Mă uitam într-un fel cu invidie la documentarele de pe National Geographic sau Discovery, care prezentau triburi uitate de lume (dacă mă întreabă cineva, așa ar fi trebuit să și rămână, fără să fie deranjați). Vedeam ce obiceiuri au, ce mod de viață și ce comportament. Normal, dacă m-ar lua cineva și m-ar pune acolo, n-aș rezista 2 zile. Nu sunt ipocrit. Dar dacă m-aș fi născut acolo, copilul pădurii, s-ar fi schimbat ceva? În mod sigur aș fi învățat să respect mai mult natura cu tot ce înseamnă ea: plante, animale, mediu înconjurător. Aș fi considerat-o "mama", ea mi-ar fi oferit mâncare și adăpost. Aș fi învățat să apreciez cu adevărat ce înseamnă o comunitate, ce înseamnă să te simți util în comunitatea respectivă, unde fiecare are sarcini bine trasate: unii vânează, alții fac mancare, alții pescuiesc, alții se ocupă de adăpost și tot așa. Aș fi fost dependent de societatea respectivă cum și ea, la rândul ei, ar fi fost dependentă de mine. Comuniunea om-natură ar fi fost dusă la rang de arta, mai ceva ca în interpretările baladelor românești pe care le-am învățat la școală.

   Ce dracu să faci printre înapoiații ăia? Cred că ar fi fost prima întrebare pe care mi-ar pune-o un om "civilizat". Da chiar, ce dracu să faci dacă n-ai avea decât grija zilei de mâine? Să știi că trebuie să te trezești, să faci rost de mancare și atât? Să nu ai problema unui job stresant, să nu fi nevoit să respecți reguli absurde, să nu fi condiționat de bani sau timp, să nu-ți faci griji că nu ai ultimul iphone, ultimul răcnet de mașină sau ultimul inel cu diamante. Să poți să trăiești fără ură, invidie, fără a fi sărac sau bogat. Plus multe alte lucruri care lipsesc cu societății în care traim. Au fost cazuri când asemenea triburi au refuzat cu desăvârșire "civilizarea". Și tot noi, oamenii moderni, vrem sa-i "ajutăm". Vrem să stricăm ceva de merge perfect de mii de ani doar pentru că suntem mai "șmecheri" și mai avansați. 

   Din ce în ce mai mulți oameni, cu sau fără mulți bani, aleg să fugă de civilizație, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp. Preferă un cort în mijlocul naturii în dauna hotelului de 5 stele, preferă un pește fript la un foc de tabără în dauna meniului all inclusive. De cele mai multe ori, când se întorc din astfel de vacanțe, se simt mai plini de viață și mai împăcați cu ei înșiși decât au fost vreodată. Natura vindecă și îți poate oferi absolut orice, atâta timp cât îți dorești cu adevărat să o descoperi. 

Nu degeaba boala secolului 21 este depresia. Trăim într-o societate bolnavă, care ne înrăiește și ne dezbină în loc să ne unească ( Dezbină și cucerește spunea atât de bine Machiavelli), care pune pret pe lucruri mărunte în loc să pună preț pe individul în sine. O societate avidă dupa putere, bani, o vânzătoare de iluzii și de vise deșarte. Vinovații? Chiar noi, cei care acceptam aceste "norme", care ne lăsăm îmbătați de ea și care ne complacem în situație.

      Aș vrea sa fiu un sălbatic, să alerg dimineața și să simt iarba umedă cum îmi mângâie picioarele, să mă pun într-un hamac făcut din nuiele și frunze "a la Bear Grylls", în timp ce stau relaxat și privesc soarele și marea. Să pot să cutreier liniștit potecile munților, să simt mirosul de conifere cum îmi inundă nările, să aud natura cu toate sunetele ei melodioase. Dar sunt doar un robot care se scoală dimineața, se îmbracă în grabă și pleacă la munca, trecând zilnic pe lângă alte mii de roboți cu privirea pierdută în pământ. Ne ducem viața teleghidați, uităm să zâmbim, să ne bucurăm unul de altul, de ce avem în jurul nostru. Și ce e cel mai trist, e că ne-am făcut-o cu mâna noastră...