Thursday, June 21, 2012

Adrian Nastase, actor de oscar

 Subiectul zilei, senzationala stire a zilei este tentativa de sinucidere a fostului premier Adrian "Bombonel" Nastase.  
Dupa pronuntarea sentintei in dosarul "Trofeul Calitatii", in urma careia domnul Nastase a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, a urmat nebunia. O nebunie demna de Bollywood (nu Hollywood) un circ cum numai in Romania este posibil. 
Desfasurarea evenimentelor are loc cu o viteza ametitoare, dar rolurile sunt jucate atat de prost incat si cei care decerneaza Zmeura de Aur (opusul Oscarului, decernat pentru cei mai slabi actori) ar ramane perplexi de stangacia si nesimtirea "actorilor".

Noaptea tarziu, politia se prezinta in strada Zambaccian, sa-l conduca in arest pe fostului prim-ministru. Te gandesti ca in clipele alea omul vrea sa-si imbratiseze familia, sa verse o lacrima, ca na, nu pleaca in vacanta (gurile rele spun ca din cauza presupusei orientari sexuale asta chiar ar fi o vacanta pentru domnia sa). Dar Nastase ce face inainte sa plece? Le cere politistilor voie sa-si ia niste carti din biblioteca ! Superb gest, numai un nebun ii putea refuza asemenea rugaminte, doar trebuia sa-si potoleasca si el setea de cultura la puscarie. Numai ca omul ce face, pune mana pe un pistol si incearca sa se sinucida ! In-cre-di-bil ! Soc !! (sper ca unele doamne trecute cu muuult de prima tinerete nu au facut un atac de cord la aflarea unei asemenea vesti). O doamna din "gasca" de parlamentari venita la fata locului, a declarat ulterior ca Nastase a apelat la un asemenea gest pentru ca s-a saturat de "umilintele si atrocitatile la care a fost supus de autoritati". Saracul de el, ce chin sa dormi pe milioane de euro, facute pe carca statului, pardon a unei matusi. Dar sa lasam rautatile (din nou) si sa revenim la evenimente. 
Dupa spusele martorilor de afara s-a auzit o "bubuitura" puternica. Imi si inchipui cum dracu un pistol de 9mm (dupa cum s-a zis la tv) scoate o bubuitura, cand si un copil de 7 ani cred ca ar fi fost in stare sa recunoasca un foc clar de arma. Cum se aude "bubuitura", apare in cateva clipe o salvare (cred ca au batut recordul, nici in desene animale nu apare asa de repede).  Au motivat ca un om inainte de a fi dus in arest trebuie consultat medical si ei erau acolo. Super tare, inainte sa te aresteze iti trimit acasa un echipaj SMURD!!! Numai astia il puteau consulta, cu o salvare normala ii cadea rangul. Cloaca de reporteri  filmeaza, face poze, se agita. 

Apare "sinucigasul" pe targa dar, surpriza!!! Nu vezi o masca de oxigen sa-l ajute pe om sa respire mai bine, o perfuzie, nu vezi sange. La un banal accident de masina si tot vedem ceva de genul, dar la o tentativa de suicid, ciuciu. In schimb vezi un fular burberry infasurat in jurul gatului. La cat de grava se presupune ca este rana, au avut timp sa-l si bandajeze dar sa-i si aranjeze fularul frumos. Pe de alta parte, domnul Nastase, cunoscut ca un impatimit al vanatorii, deci un om care cunoaste BINE armele de foc, nu a reusit sa-si puna capat zilelor si s-a impuscat in gat!! Nu in cap, nu in gura, unde ar fi fost moarte sigura, ci in gat !!  Curat ghinion domne, e ca si cand un lunetist poate nimeri fara probleme o tinta de la 400m dar nu poate sa-si zboare singur creierii. Nici nu ne mai intrebam DE CE era arma aia incarcata? De ce tinea Adrian Nastase o arma incarcata in casa? Cand stim toti ca este pazit zi si noapte de SPP, in calitate de fost demnitar si nici macar o musca nu-i poate face rau? Intr-un joc de sah, PSD sau USL (o apa si-un pamant, ca orice partid politic de altfel) au sacrificat regina dar aproape ca i-au dat sah-mat lui Basescu. Opinia publica o sa fie induiosata la maxim de martirul Nastase, mai ales dupa ce Victor Ponta, venit sa vada ce face un om la necaz (imbracat impecabil, probabil asa doarme noaptea, gata sa sara din pat pentru a se pune in slujba tarii) a declarat: Oare este fericit acum domnul Basescu? Paac, ti-am dat perversa domn' presedinte ! Ca este justa sau nu condamnarea lui Nastase, lasam pe seama justitie sa decida. Ca toata mascarada este doar un joc al puterii (in genul Game of Thrones) asta stie orice roman. Daca o sa faca sau nu puscarie Nastase (ca de murit oricat de "odioase" sunt plagile alea care de la o ora la alta cresc de la doua la patru stim ca nu are nicio sansa) ramane de vazut. 

Un lucru este cert: in Romania daca furi zeci sau sute de milioane, ai toate sansele sa scapi. Daca furi o paine de foame, iei cativa ani.  Daca esti om simplu, iti paseaza copilul de la un doctor la altu pana iti moare in brate, daca esti Nastate, Basescu, Iliescu sau alt demnitar, vine Smurdul mai rapid decat zici 112. 


                                                                                  "Sa nu dea Dumnezeu cel sfânt, 

                                                                                   Sa vrem noi sânge, nu pamânt!

                                                                                   Hristosi sa fiti, nu veti scapa

                                                                                   Nici în mormânt! "

      

















No comments:

Post a Comment