Friday, October 12, 2012

Ce mult te iubesc Paraschivoooo

     Pe 14 octombrie, este ziua de pomenire a Cuvioasei Paraschiva. Orice credincios care se respecta stie asta. Eu nu sunt unul dintre ei, deci nu stiam, am aflat intamplator. Si de curiozitate am vrut sa vad care este "smecheria" cu aceste moaste de la Iasi. Cu riscul de a-mi atrage multe injuraturi de la fanaticii religiosi, care o divinizeaza pe Ocrotiroarea Moldovei, sunt curios cati stiu cum au ajuns moastele la Iasi. Pun pariu ca majoritatea habar nu au. 
Ii ajut eu, moastele sale au fost aduse la Iasi de catre domnitorul Vasile Lupu, in anul 1641 si asezate in ctitoria sa, biserica Sfintii Trei Ierarhi. (din anul 1889 au fost mutate in Catedrala Mitropolinata din Iasi). Acum vine partea mai putin stiuta. Moastele astea nu au fost altceva decat un gest de recunostinta din partea patriarhului Partenie I si a membrilor Sinodului Ecumenic de la Constantinopol, pentru ca Vasile "The Wolf" a platit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice ! Pam pam paaam...
- Vasile multumim ca ne-ai platit datoriile (cum este posibil sa fi avut patriarhia asta asa datorii uriase daca au renuntat la ceva atat de pretios? Parca preotii aveau nevoie doar de Dumnezeu, nu de lucrurile lumesti). Ia de aici in schimb niste moaste. Ca dupa atata aur varsat ("bineinteles" din buzunarul lui propriu, nu bani stransi de la saracii vremurilor de atunci), meriti si tu o atentie prietenas.

Revenind la oile noastre, asistam la o mare de zeci de mii de oameni, ba dupa spusele unora chiar peste o suta de mii, care stau cu zilele la niste cozi infernale, lesina, stau nemancati si aproape fara exceptie, se iau la bataie ca chiorii doar, doar or prinde un loc mai in fata sa atinga un oscior. La cozile astea am vazut mai multi jandarmi decat vad in zilele noastre la un meci de fotbal. Nu stiu daca evlavia sau nebunia le da putere, cert este ca sunt unele doamne in multimea aia care in tinerete ar fi facut cariera in sporturile de contact, la ce lovituri si prize in par le aplica "dusmancelor" care au indraznit sa se bage in fata cu un metru. 
Ma intreb, daca Cuvioasei ii sunt atribuite atatea minuni si vindecari miraculoase, cum se face ca atunci cand oamenii asteapta la coada o iau razna de parca sunt loviti de boala vacii nebune? Pe astia nu-i poate vindeca? Se pare ca nu. Atunci ce farmec are sa stai doua zile la coada sa atingi moastele daca pleci de acolo mai obosit si mai bolnav cu nervii decat atunc cand ai venit? 
Singurii care sunt castigati de pe urma acestei sarbatori sunt "atotciripitorii" cu barbile lungi si conturi grase in banci si comerciantii care vand tot felul de cruciulite, iconite si carticele de rugaciuni (va spun din surse SIGURE, astia castiga milioane bune). Si daca ai marele ghinion sa dai coltu' pentru ca ti s-a facut rau sa fi sigur ca ai pusi de-o parte minim 400 ron ca altfel "slujitorii domnului" nu-si solicita corzile vocale sa te conduca la groapa. Asa ca, fara numar, fara numar dragi enoriasi si haidem cu totii la Iasi !

1 comment:

  1. Frumos si adevarat tinere ce ai scris tu mai sus.. dar trebuie sa ne indreptam catre religie sufletul si mintea, pentru ca pe praful asta doar Dumnezeu ne mai ajuta sa razbim prin ceata cea de sus de la guvern...Acun deh...fiecare este liber sa faca ce doreste...Un mic indemn doresc sa-ti ofer...in toata nebunia mea pe care o am si o dezvolt zilnic [doar ma cunosti ;)]... am fost si eu la o chestie de genul acesta cu moaste la mitropolie...acum 1 an parca...nu imi mai aduc aminte despre ce era vorba...dar crede-ma...te simti usurat sufleteste dupa ce treci pe la Sf. moaste...Incearca si tu o singura data o chestie de genul asta si mai vorbim ... :D

    ReplyDelete